Costurile adiționale ale unui credit ipotecar

Și cum să identifici cele mai bune oferte de credite

 

Achiziția unui imobil nu se oprește niciodată la prețul locuinței pe metru pătrat. Atunci când aplicăm la un credit se coroborează multe aspecte, precum evaluarea imobilului, taxele notariale, comisionul de acordare al creditului sau rezervarea acestuia. Pentru a identifica cele mai bune oferte de credit ipotecar avem nevoie să știm care sunt elementele ce compun un credit, pentru a avea cât mai multe avantaje în contractul cu banca respectivă.

 

Costurile asociate cu un credit ipotecar

Aplicanții la credite imobiliare tind să se concentreze pe costul final al locuinței respective și pe rata lunară pe care o vor plăti. Este firesc, aceștia se gândesc la noul cost care se adaugă finanțelor lor lunar și la cât de bună este oferte acelei case, raportat la prețul piesei. Cu toate acestea, costurile din perioada cercetării și semnării sunt mult mai multe. Le detaliem mai jos pentru a fi mai ușor să ne facem temele atunci când ne dorim să compărăm un imobil.

Comisionul de acordare al creditului variază în funcție de fiecare bancă. În funcție de perioadă, poți găsi o promoție în care acest cost este zero la banca respectivă. Acesta este una dintre cele mai întâlnite din partea băncilor.

Evaluarea imobilului este o etapă obligatorie din partea băncii, deoarece aceasta dorește să știe ce imobil va credita. De obicei, băncile angajează o terță parte, menită să semnaleze eventualele nereguli ale locuinței, sau să confirme că totul se prezintă conform actelor depuse de vânzător sau dezvoltator. Acest pas este și în avantajul cumpărătorului, care poate să nu aibă pregătire sau competența de a evalua aceste aspecte; în plus, vânzătorul și cumpărătorul au un interes specific în această tranzacție, deci nu îți pot păstra obiectivitatea.

Taxele notariale sunt uneori suportate de dezvoltator, atunci când acesta și alege biroul notarial cu care dorește să lucreze. Alteori, cumpărătorul poate alege biroul, însă costurile sunt suportate de ambele părți. Birourile notariale au un barem minim al tarifelor impus de stat, însă nu și un plafon maxim. De aceea este important să găsim un birou cu costuri ok, mai ales dacă acestea sunt calculate ca procent din valoarea tranzacției.

Taxa de rezervare poate fi impusă de un dezvoltator, pentru a promite contractual un apartament în lucru pentru cumpărător. Taxa variază, dar de cele mai multe ori pleacă de la 500€. Aceasta se deduce ulterior din prețul final al imobilului, dar tot presupune un efort financiar pentru cumpărător, care este interesat să nu piardă rezervarea casei respective.

Avansul creditului este de obicei mai mic la cele tip Prima Casă și mai mare la cele tip ipotecar. În anumite cazuri (deoarece sumele pot depăși mult economiile cumpărătorului), băncile propun alternative: se poate contracta un credit separat pentru avans, se poate garanta prin alte bunuri sau co-garanți sau se pot căuta direct ofertele de credite imobiliare fără avans.

Succesiunea, care poate fi prezentă în eventualitatea în care vorbim despre o proprietate moștenită pe care o vindem pentru a achiziționa ulterior un alt credit, așa cum am prezentat în materialul Cum să gestionezi o moștenire. Precum în cazul taxelor notariale de mai sus,  costul acesteia este legat de valoarea evaluată a imobilului, iar prețul ei poate crește dacă nu este făcută la timp.

Mobilarea apartamentului este un pas la care majoritatea cumpărătorilor nu se mai gândesc, deoarece sunt copleșiți de pașii și costurile anterioare: aceștia se gândesc că mai este o perioadă îndelungată până vor ajunge acolo, însă costurile legate de electrocasnice, utilități, mobilare și decor pot ajunge să fie și jumătate din valoarea locuinței respective. Este important să fie luate în calcul, în funcție de nevoile acelui imobil: de locuință, de închiriere etc.

Responsabilitatea utilităților sau eventualelor stricăciuni: atunci când trecem de la a fi chiriași la a fi proprietari întâmpinăm o sumă de costuri cu care nu eram obișnuiți să ne confruntăm. Chiar dacă locuim acolo sau închiriem proprietatea, noi suntem responsabili de reparații, de înlocuirea garniturilor, reviziile de energie electrică sau de gaz, alte costuri cu întreținerea care țin de gestionarea asociației de proprietari (de exemplu, camerele de luat vederi).

Costurile fixe lunare pot varia mult de la o proprietate la alta. Blocurile cu lift au aproape întotdeauna o întreținere mai scumpă decât cele fără, iar orice element precum portarul sau parcarea pot însuma pe termen lung o diferență mare între un mobil și altul. Este important să nu ne uităm doar la prețul final al locuinței, ci și la cum ne va costa aceasta pe termen lung. În această abordare este important să luăm în calcul și cât de gentrificată este zona: transportul sau alte lucruri pot fi îngreunate la început, dacă nu locuim într-un cartier cu acces la lucrurile de care avem nevoie.

 

Ce înseamnă o ofertă bună de credit ipotecar

Dacă nu suntem obișnuiți cu termenii financiari (sau să cumpărăm frecvent apartamente) 😅, cel mai probabil nu știm cum să începem să căutăm cea mai bună ofertă pentru noi. Intuiția (corectă, de altfel) ne va spune că ar trebui să încercăm un simulator de rate*, iar acesta ne va putea compara între ele ratele de la diverse bănci. Însă acest lucru nu ne oferă suficiente informații, ci pentru a identifica o ofertă bună ar trebui să luăm în calcul elementele următoare:

  • Dobânda băncii respective: aceasta poate varia mult de la o bancă la alta, precum și în funcție de perioadele economice. Pe lângă cele mai mici dobânzi (evident), este important să te uiți și după dobânzile fixe, care ne pot aduce stabilitate și predictibilitate
  • Costurile adiționale, precum cele enumerate mai sus, care pot însuma un efort financiar: comisionul de acordare al creditului, analiza dosarului, evaluarea imobilului etc
  • Ofertele speciale, precum cele în care ai o dobândă mai mică dacă virezi salariul la banca respectivă sau ești angajatul acesteia 
  • Tipurile de asigurări oferite, precum cele Credit Protect, cele de viață, polițele obligatorii și facultative
  • Alte tipuri de costuri lunare sau anuale

* Dacă vrei un calculator precum cel de mai sus, îți poți calcula aici dobânda creditului ipotecar. Calculatoarele noastre sunt simplu de folosit: putem promite acest lucru deoarece le-am testat pe cei mai non tehnici sau non matematici oameni care s-au oferit să le încerce. 🙈 Le-au înțeles și recomandat mai departe. 🙌

 

Creditul imobiliar de la Garanti cu dobândă fixă pe 3 sau 5 ani

 

De ce ne place dobânda fixă pe 3 ani

Garanti BBVA oferă acum un credit imobiliar în lei cu dobândă fixă în primii ani de creditare.

Ambele motive pentru care susținem dobânda fixă în primii ani de creditare se leagă de stabilitate. Pe de o parte, este o mișcare inteligentă atunci când economia este instabilă și arată adaptabilitate și siguranță din partea băncilor, care își ajustează ofertele în interesul consumatorilor.

Pe de alta, dobânda fixă ne aduce propria stabilitate și predictibilitate, oferindu-ne cadou 3 ani în care putem să ne pregătim pentru o dobândă variabilă, să ne creștem veniturile sau să începem să investim în mod inteligent.

Citește și aici de ce dobânda fixă poate fi o soluție excelentă în 2023.

Evaluarea și taxele notariale sunt gratuite

Până la sfârșitul lunii iunie Garanti desfășoară o campanie în care evaluarea imobilului și taxele notariale sunt gratuite, devenind costuri suportate de către bancă. Acestea pot ușura mult efortul financiar venit odată cu instituirea ipotecii, făcând instant diferența între un credit și altul.

Detaliile creditului cu dobândă fixă de la Garanti

  • Creditul se acordă pentru minimum 10.000€, sau echivalentul în lei
  • Perioada maximă de creditare este de 30 de ani
  • Creditele în lei au un avans de minim 15% din valoarea imobilului
  • Veniturile eligibile pleacă de la salariul minim pe economie (1815 lei), dar includ și venituri precum dividende sau chirii
  • Ai nevoie doar de actul de identitate și de aprobare, dacă ai veniturile înregistrate la ANAF (nu este nevoie să aduci contractul de muncă)
  • Beneficiezi, pe toată durata creditului, de asigurare gratuită de viață
  • Beneficiezi de dobânzi preferențiale dacă alegi să îți încasezi salariul la Garanti.

Aplică aici la creditul imobiliar în lei cu dobândă fixă de la Garanti BBVA

 

Abonează-te la newsletter-ul bankata.ro pentru recomandări săptămânale despre buget și finanțe personale. Fără reclame și fără sfaturi inutile. Doar informații financiare de calitate!

Bankata.ro nu oferă servicii de consultanță în ceea ce privește produsele financiare. Scopul nostru este să te ajutăm să compari și să găsești produsul potrivit pentru tine.

Bankata.ro este gratis pentru toți utilizatorii și ne străduim zilnic să îți oferim informații personalizate și de calitate. În cazul în care unul dintre produsele afișate pe site-ul nostru se potrivește nevoilor tale, noi primim un comision de la instituția financiară, fără nici un cost suplimentar pentru tine. Recomandările noastre sunt tot timpul obiective și independente de parteneriatele pe care le avem.

Aboneaza-te la newsletter

Fii mereu la curent cu cele mai noi carduri si credite.

You have Successfully Subscribed!