Pandemia a fost un eveniment planetar care a împărțit părerile oamenilor legate de viitor și legate de investiții.
Declinul piețelor de acțiuni înregistrat la nivel planetar în februarie-martie 2020 a fost unul brusc și de scurtă durata. A fost o situație atipică față de evenimente similare din trecut pentru a că și revenirea a fost mult mai rapidă. Spre exemplu bursa americană prin indicele S&P500 a recuperat tot declinul de aproape 20% în doar 5 luni.
Dacă ar fi să ne uităm la anul 2021, acesta a fost presărat cu evenimente neașteptate la care piețele au reacționat cu scăderi pe termen scurt și care au fost recuperate rapid. Momentele anului 2021 au fost legate în mare parte de inflație, perspectiva economică viitoare și reacția băncilor centrale referitor la cât de repede vor crește dobânzile. Alte date au fost legate de încetinirea economică din China cu elemente punctuale precum default-ul Evergrande la începutul toamnei. Și în 2021 continuă tranzacționarea în funcție de diferitele mutații ale virusului Covid 19 și pe finalul anului descoperim varianta Omicron care a pus iar piețele de acțiuni sub presiune, însă frică investitorilor pare că a dispărut și în acest episode.
Fiind o situație complet nouă, ca de altfel de fiecare dată, în piețele financiare e normal ca investitorii să fie îngrijorați în situații care surprind negativ. Însă investitorii au în continuare încredere, la fel de mult în bursele de acțiuni și revin din nou în piețe sau unii nu ies indiferent de fluctuații și urmăresc trendul pe termen lung.
Comportamentul piețelor de acțiuni în contrast cu realitățile economice
Este important de spus că bursele financiare arată o percepție asupra viitorului economiei, iar realitățile curente nu se regăsesc în raport direct și în burse. Evoluția prețurilor pe bursă, mai de grabă funcționează sub formă de undă și tind să anticipeze realitatea economică . Uneori investitorii care sunt la început de drum încearcă să investească sau să ia decizii în funcție de știrile de azi, astfel generându-și o frustrare pentru că lucrurile sunt oarecum neconforme – decalate față de comportamentul bursei. În contrast investitorii pe termen lung și investitorii profesionali sau instituționali tind să se uite la trendurile majore pe orizonturi de timp mai largi.
Același comportament a putut fi foarte vizibil și la debutul pandemiei din 2020, când piețele de acțiuni au coborât anticipând pericolul indus de pandemie și lockdown și au revenit ulterior înainte să existe certitudini economice ca urmare a încrederii că economia își va reveni ajutată de stimulii monetari și fiscali.
A existat un element favorizant pentru revenirile economiilor și a burselor de acțiuni, și anume ponderea companiilor tehnologice în economie și contribuția lor la bursele globale, mai ales cea americană. Cu toate că multe alte companii din alte domenii de activitate – într-o pondere mai mare sau mai mică – au fost afectate de pandemie, companiile din categoria tehnologie au beneficiat major și acest lucru a fost vizibil pentru toată lumea, chiar le-a adus și mai multă notorietate planetară atât în rândul investitorilor în acțiuni cât și pentru toți participanții economici.
Companiile de tehnologie au dimensiuni semnificative. Spre exemplu Apple este cea mai mare companie de pe bursa Americană urmată de alte 6 într-un top în care sunt aproape exclusiv companii de tehnologie.
TOP 10 acțiuni americane:
- Apple
- Microsoft
- Alphabet (Google)
- Amazon
- Tesla
- Meta Platforms (Facebook)
- Nvidia
- Berkshire Hathaway
- JP Morgan Chase
- Visa
Graficul de mai jos prezintă evoluția ETF-ului iShares NASDAQ 100 UCITS ETF USD (Acc) de la începutul anului 2020 unde putem vedea scăderea din martie – aprilie 2020 și evoluția ulterioară până în prezent.
iShares NASDAQ 100 UCITS ETF USD (Acc) – simbol CNDX este un ETF care urmărește indicele a Top 100 cele mai mari companii non-financiare din America (listate pe bursă NASDAQ). Companiile sunt în principal din industrii de tehnologie hardware și software, telecomunicații, și biotechnologie.
*Sursa SAXOTraderGO
Momentul ideal de intrat în bursele de acțiuni
Contrar așteptărilor, în care mulți investitori doresc să nimerească un moment de piață ideal, în realitate – și istoria ne dovedește – această abordare are șanse foarte mici de succes. Motivele sunt multiple: atunci când piețele scad nu există puncte predefinite de preț în care știm sigur că este cea mai scăzută valoare, iar piața poate să scadă și mai mult. La fel în cazul unei piețe de acțiuni care crește, investitorii ezită să cumpere considerând că piață este deja prea sus.
Metoda câștigătoare este să stai investit în piețele de acțiuni pe termen lung. Dacă ai o temere legată de momentul de intrare, trebuie să începi cu sume mici și să aloci gradual pe măsură ce încredere crește și, în timp, câștigi experiență față de piețele de acțiuni.
În același timp, este contraindicat să investim pentru obiective pe termen scurt și la fel de contraindicat este să investim banii de care știm că, probabil vom avea nevoie imediată, pentru că e posibil să fim nevoiți să ieșim dintr-o poziție sau ne vindem întreg portofoliul pe pierdere într-un moment nepotrivit și neprielnic pentru piețele de acțiuni. Dacă ești investit pe termen lung acele scăderi mici punctuale nu te vor afecta major și te vei bucura de compunerea randamentelor pe termen lung.
Dacă toți banii noștri ar fi 100 de unități, pentru a fi confortabili cu portofoliul nostru pe termen lung trebuie să alocăm pentru investițiile în acțiuni acea pondere pe care știm că nu o vom utiliza în orice condiție, niciodată; acea sumă pe care o folosim ca rezervă personală sau pentru familie. Chiar și atunci când ne aflăm într-o situație în care avem nevoie urgentă de bani, trebuie să avem alte sume de rezervă până să ajungem la banii aceștia care, de cele mai multe ori, urmăresc niște obiective clare: bani pentru pensionare, bani pentru studiile copiilor sau alte obiective pe termen mediu și lung.
Evoluția indicelui ETF-ului SPDR® S&P 500 ETF Trust SPY din 2012 până în prezent. ETF-ul urmărește indicele S&P 500 – Top 500 cele mai mari acțiuni Americane.
*Sursa SAXOTraderGO
Compară și găsește contul de investiții potrivit pentru tine:
Denumire | Cont minim (echiv eur) | Comision acțiuni si ETF-uri | Fractiuni acțiuni | Produse oferite | Modalitate de aplicare |
SAXO Bank | €1,800.00 | Între 0.1% si 0.28% | NU | Acțiuni, Obligațiuni, Fonduri, ETF-uri, CFD, Crypto, Forex, Opțiuni, Futures |
Aplică online! |
XTB | €00.00 | 0% | NU | Acțiuni, ETF-uri, Crypto, Forex, CFD, Opțiuni, Futures |
Aplică online! |
GOLDRING | €1,000.00 | 0,42% – BVB
0.15% – Europa 0.01 USD/ Acțiune – America |
NU | Acțiuni, Obligațiuni, Fonduri, ETF-uro, CFD, Forex, Opțiuni, Futures |
Aplică online! |
TradeVille | €620.00 | Între 0.25% si 0.65% | NU | Acțiuni, Obligațiuni, Fonduri, ETF-uri | Contactează brokerul |
Metoda investițiilor recurente
Există o metodă de investiții pe bursele de acțiuni care te ajută să elimini componenta emoțională în perioadele de scăderi, și anume frica că investești când piețe sunt la cotații ridicate – investițiile recurente.
În felul acesta poți să aloci sume la anumite intervale de timp, cum ar fi lunar. Așa te asiguri că aloci bani în portofoliu la diferite niveluri din piață în interiorul unui an. Este, în același timp, un mod eficient de a câștiga expunere și experiență în piețele de acțiuni – poți observa cum se comportă investițiile în funcție de datele economice și poți aloca bani pe măsură ce înveți cum funcționează bursele.
Cei care ar vrea să înceapă un portofoliu pentru prima oară sau sunt investitori la început de drum, sunt afectați mai mult de incertitudinile perioadei pe care o parcurgem. În acest context metoda investițiilor recurente le deblochează decizia de a începe. Că să aloci sume mici în mod recurrent, e util să deschizi un cont de tranzacționare sau de investiții pentru acțiuni sau ETF-uri (Exchange Traded Funds – fonduri de investiții listate pe bursă). Există brokeri care îți permit să începi cu un minim de 50 USD oferindu-ți posibilitatea să cumperi o fracțiune din acțiunea preferată și poți face asta gradual și periodic. Pentru a putea genera instant un portofoliu diversificat poți aloca sume recurrent în ETF-uri, în felul acesta vei avea participare în fiecare acțiune din componenta indexul sau fondul.
Deschide un cont de investiții eToro și tranzacționează fracțiuni din acțiunile companiilor preferate cu doar 50 USD!
În concluzie, când ne întrebăm care este cel mai bun moment să investim, metoda simplă și eficientă este să investim gradual și începând cu sume mici. Metodă prin care câștigăm expunere și experiență față de piețele de acțiuni și să rămânem investiți pe termen lung într-un portofoliu diversificat de acțiuni, ETF-uri sau fonduri mutuale.
Bankata.ro nu oferă servicii de consultanță în ceea ce privește produsele financiare. Scopul nostru este să te ajutăm să compari și să găsești brokerul potrivit pentru tine.
Bankata.ro este gratis pentru toți utilizatorii și ne străduim zilnic să îți oferim informații personalizate și de calitate. În cazul în care unul dintre brokerii afișați pe site-ul nostru se potrivește nevoilor tale, noi primim un comision de la broker, fără nici un cost suplimentar pentru tine. Recomandările noastre sunt tot timpul obiective și independente de parteneriatele pe care le avem.
Despre autor: Andrei Perianu este specialist în investiții și wealth management – investiții pentru începători ,investiții în real estate, piețe internaționale de capital , ETF-uri și fonduri mutuale. Articole sale au fost publicate în New Money, Profit.ro, bankata.ro, zf.ro.
Andrei Perianu 2022