Poate că v-ați întrebat de multe ori de ce avem nevoie de atât de multe denumiri pentru diferite produse financiare care parcă mai mult ne bagă în încurcătură decât să ne ajute să alegem cel mai bun produs pentru nevoile noastre.
În cele ce urmează încercăm să descifrăm măcar o parte dintre misterele lumii bancare 😊
Principala diferența între cele două credite, care teoretic acoperă aceeași nevoie este că pentru un credit imobiliar poți aduce în garanție și alte imobile, nu doar cel pe care urmează să-l cumperi, în timp ce pentru creditul ipotecar este obligatoriu să garantezi cu ipotecă pe imobilul pentru care se acordă creditul. Simplu, nu?
Creditul Imobiliar
Creditul imobiliar reprezintă un împrumut destinat achiziționării, construcției sau renovării (modernizării) unei locuințe. Însă, pentru ca Banca să se asigure că vei onora plata creditului, acesta se poate garanta și cu o altă locuință.
Creditul Ipotecar
La fel că și în cazul creditului imobiliar, creditul ipotecar constă într-un împrumut pentru cumpărarea, construcția sau renovarea (modernizarea) unei locuințe. Însă, pentru ca Banca să se asigure că vei onora plata creditului, acesta se garantează în mod obligatoriu cu locuința respectivă.
Citește și Creditul – ideal în perioade cu inflație în creștere!
Principalele condiții de acordare ale unui credit imobiliar/ ipotecar valabile pentru majoritatea băncilor din România sunt:
- Avans de minim 15% din valoarea locuinței (în cazul unor bănci acesta pleacă și de la 20%).
Verifică în comparatorul Bankata.ro care sunt creditele cu avans de 15%
- Să ai contract de muncă pe perioada nedeterminată
- Să ai vârsta de minim 18 ani
- Vechimea la actualul loc muncă să fie de minim 3 luni și 6 luni vechime totală în muncă
- Veniturile pe baza cărora dorești creditul să fie permanente și înregistrare la ANAF
- Majoritatea băncilor acceptă o gama largă de venituri precum salarii, pensii, diurne, chirii, dividende, activități independente, rente viagere, drepturi de proprietate intelectuală, venituri salariale obținute din străinătate.
- Încheierea unei polițe de asigurare pentru imobilului ce urmează a fi ipotecat în suma creditului, iar această va fi cesionată în favoarea băncii.
Citește și Principalii pași de urmat în achiziția unei locuințe cu credit ipotecar
Ce se întâmplă dacă nu mai pot achita rată creditului?
În cazul în care nu mai poți achita creditul contractat, în cele mai multe cazuri Banca va încerca să ajungă la o înțelegere cu tine pe cale amiabilă prin restructurarea datoriei.
Acest lucru se poate realiza prin mai multe metode printre care acordarea unei perioade de grație de la plata ratelor, refinanțarea creditului cu prelungirea duratei acestuia pentru a diminua valoarea ratei lunare, și nu numai…
Dacă au apărut niște evenimente neprevăzute în situația ta financiară și știi că nu vei mai putea plăti creditul, este foarte important să iei legătură cu Banca care ți l-a acordat pentru a găsi soluția cea mai potrivită pentru tine, înainte să apară întârzieri la plata ratelor. În cele mai multe cazuri, oricare dintre soluțiile oferite de Bancă, presupun plata restanțelor accumulate.
Dacă nici una dintre opțiunile primite de la Banca nu se poate pune în aplicare, atunci Banca va trece la procedura de executare silită.
ATENȚIE. În cazul în care ai un credit pe care nu îl mai poți plăti, orice metoda de restructurare agreată cu Banca și/sau executarea silita vor fi evidențiate în Biroul de Credit și, în viitor nu vei mai fi eligibil pentru alte produse de creditare.
Bankata.ro nu oferă servicii de consultanță în ceea ce privește produsele financiare. Scopul nostru este să te ajutăm să compari și să găsești produsul potrivit pentru tine.
Bankata.ro este gratis pentru toți utilizatorii și ne străduim zilnic să îți oferim informații personalizate și de calitate. În cazul în care unul dintre produsele afișate pe site-ul nostru se potrivește nevoilor tale, noi primim un comision de la instituția financiară, fără nici un cost suplimentar pentru tine. Recomandările noastre sunt tot timpul obiective și independente de parteneriatele pe care le avem.