X
Credit ipotecar avantajos pentru locuința ta | Program Casa Mea Natura ⋆ Bankata Credit ipotecar avantajos pentru locuința ta | Program Casa Mea Natura ⋆ Bankata

Cum alegi un credit ipotecar avantajos pentru locuința ta

Cum să alegi cel mai bun credit ipotecar din România

Introducere

Cu toții ne dorim propria locuință. Nu mai avem stresul chiriei sau al proprietarului care vinde brusc apartamentul, putem agăța câte tablouri vrem, adopta spontan o pisică sau decora în propriul stil. Dacă plecăm în vacanță, îl putem închiria, iar dacă ne răzgândim, îl putem vinde, deoarece este activul nostru.

Propria locuință este parte din averea noastră netă, chiar dacă este achiziționată printr-un credit ipotecar pe care nu l-am plătit încă integral. Dar nu cumpărăm o casă în fiecare zi, și de aceea atât ce locuință alegem, cât și pentru ce tip de credit ipotecar aplicăm sunt decizii foarte importante.

Este important ca atunci când alegi un credit ipotecar să nu faci compromisuri, să semnezi împreună cu o bancă în care ai încredere, care are oferte avantajoase și care îți explică toate detaliile acestui contract.

Ce este un credit ipotecar și cum funcționează?

Un credit ipotecar este un împrumut acordat de o bancă pentru achiziția, construcția sau modernizarea unei locuințe, garantat cu ipoteca asupra imobilului cumpărat. Practic, banca îți finanțează locuința, iar tu rambursezi suma în rate lunare, conform contractului.

Spre deosebire de chirie, ratele lunare se acumulează pentru a fi proprietarul locuinței respective, iar tu nu plătești „în van” aceste sume. Este o investiție pe termen lung ale cărei beneficii se resimt zi de zi în stilul tău de viață și în portofoliul tău de active.

Avantajele unui credit ipotecar verde

În primul rând, ce anume înseamnă o locuință verde?

Dacă tot vei cumpăra o proprietate, asigură-te că este o investiție bună. Acest lucru se leagă, în primul rând, de eficiența energetică ridicată, astfel încât  consumul de resurse naturale să fie optimizat. O locuință verde presupune sănătate și confort sporit pentru tine și familia ta, reducerea poluării asociată transportului și, deloc neglijabil, cheltuieli mai mici cu întreținerea casei.

Odată ce o locuință este încadrată ca „verde”, poți opta pentru un credit ipotecar și mai avantajos, respectiv un credit ipotecar verde.

Un exemplu de credit ipotecar verde este Programul „Casa Mea Natura”, care oferă dobândă competitivă pentru locuințe sustenabile.

În urma analizei pieței, considerăm programul Casa Mea Natura competitiv, deoarece are o dobândă fixă 3 ani standard 5,99%, în timp ce poți obține o dobândă fixă pe trei ani de 4,79% deoarece ai reducere la dobândă, când faci parte din Programul de beneficii.

Mai exact, după dobânda de 4,79%* din primii trei ani ulterior ai plăti dobândă variabilă compusă din valoarea IRCC + 2,1%, în condițiile băncii de creditare.

Cum alegi cea mai bună ofertă de credit ipotecar

Cu siguranță ai observat acronimul DAE atunci când ai urmărit reclame și anunțuri legate de produse financiare. DAE vine de la Dobânda Anuală Efectivă și reprezintă costul total anual al unui credit, exprimat ca procent din suma împrumutată. Practic, DAE nu este rata lunară înmulțit cu 12 (luni) și împărțit la suma totală împrumutată, ci ea include și toate celelalte costuri ale creditului, precum comisioanele de administrare și procesare, taxe și alte cheltuieli obligatorii.

Atunci când alegi un credit ipotecar este important să nu te uiți doar la simularea ratei lunare, ci și la dobânda anuală per total, adică acest DAE, precum și la perioada dobânzii fixe, dacă este cazul.

O dobândă fixă a unui credit ipotecar îți poate aduce relaxare mentală și financiară. Cu alte cuvinte, dormi mai ușor noaptea atunci când știi exact care sunt cheltuielile tale lunare, ce ai de plătit, cum va evolua rata ta și, mai ales, când ai predictibilitate financiară.

Astfel, dacă alegi un credit ipotecar cu o dobândă fixă pentru trei ani, ai la dispoziție 36 de luni să te pregătești pentru trecerea la dobânda variabilă, pentru analiza indicelui de creditare IRCC, a situației economice și pentru a cerceta și alte credite ipotecare, în cazul în care vei dori să refinanțezi tot pentru un credit cu dobândă fixă.

Un alt element important din creditare este avansul minim, care determină mult ce rată lunară vei avea, precum și presiunea financiară a acestei plăți. Recomandăm să nu acorzi avansului toate economiile tale, pentru a continua să ai în continuare un fond de urgență, unul de economii și buget pentru amenajarea noului spațiu.

Dacă vrei să înțelegi mai multe despre avantajul unei dobânzi fixe sau variabile, poți citi aici mai multe despre a alege dobânda unui credit ipotecar. Corolar, citește aici despre dobânda unui card de credit, pentru a asimila mai ușor informația, prin comparația unui produs financiar mult mai uzual.

Bonus: cum îți poți gestiona mai ușor cheltuielile

Dacă ai ajuns până aici, felicitări! Ai banii de avans, ai găsit locul ideal pentru tine și identificat creditul ipotecar care te-ar avantaja? Acum mai trebuie doar să te bucuri de noul spațiu și să integrezi rata lunară în cheltuielile tale.

Dacă ai emoții în legătură cu adaptarea la acest proces, poți utiliza un instrument suplimentar, precum Cardul de credit online George, care te ajută cu cheltuieli neprevăzute sau plăți flexibile, astfel încât bugetul lunar să fie mai echilibrat.

De ce ne plac cardurile de credit? Pentru că atunci când sunt folosite optim și corect, ele îți aduc multiple avantaje: te pot împrumuta împotriva inflației, îți pot acorda sume de bani cu dobândă zero și te ajută să faci plăți ce depind de un factor de timp concret.

Cu George ai până la 12 rate egale fără dobândă oriunde în lume, la achiziții de minimum 600 de lei și ai o perioadă de grație de până la 55 de zile, pentru orice plată și până la 100 de lei înapoi la plățile cu cardul de credit.

De exemplu, noi am folosit cardul de credit online George pentru a ne cumpăra urgent bilete la Metallica atunci când s-au pus în vânzare, fără să așteptăm ziua de salariu.

Întrebări frecvente despre creditele ipotecare

Care este diferența dintre credit ipotecar și credit imobiliar?

Deși sunt asemănătoare, creditul ipotecar oferă mai multă flexibilitate (poți folosi banii și pentru renovări sau refinanțări), în timp ce creditul imobiliar este destinat strict achiziției sau construcției unei locuințe.

Ce acte sunt necesare pentru un credit ipotecar?

Cartea de identitate împreună cu acordul tău îi permit băncii să verifice istoricul tău de credit și statutul tău de angajare (acordul se numește Acordul de interogare a bazelor de date ale ANAF și Biroului de Credit). Pentru a putea obține un credit, este nevoie să ai venituri stabile declarate, și de aceea banca va verifica un istoric minim de angajare de aproximativ trei – șase luni și va avea nevoie de dovada unui contract de muncă pe perioadă nedeterminată.

De asemenea, banca va examina și alte aspecte, precum credite de nevoi personale, carduri de credit, respectiv vârsta la momentul încheierii perioadei de creditare.

Contractarea unui credit ipotecar nu este un proces excesiv birocratic. Ce este important este să te încadrezi în criteriile clasice de eligibilitate legate de vârstă, venituri stabile și a nu avea alte popriri sau restanțe.

Ce avans este necesar pentru un credit ipotecar în RON?

De regulă, avansul minim pentru un credit ipotecar este între 15% și 25% din valoarea locuinței, în funcție de bancă și de tipul imobilului. Prin programe speciale, cum este creditul ipotecar Casa Mea Natura, poți beneficia de condiții avantajoase pentru locuințe verzi și eficiente energetic.

Poți obține un credit ipotecar online?

Da. Există bănci din România, inclusiv BCR, care oferă proces digital complet. Poți face simularea, analiza dosarului și chiar semnarea contractului online, prin platforma George. Astfel vei ști dacă sunt sincope în acest proces și te vei putea pregăti pentru semnare din confortul casei tale, fără să fie nevoie să te deplasezi într-o sucursală.

Poți refinanța un credit ipotecar?

​​Refinanțarea unui credit ipotecar poate fi o acțiune foarte avantajoasă și chiar recomandată. Deși în opinia multor oameni un credit este ceva ce „ne leagă” și ne face să ne simțim constrânși, este chiar o relație mai liberă ca alte angajamente pe care le avem.

Un credit ipotecar nu este un produs financiar complicat, ci unul menit să îți aducă beneficii. Astfel, dacă după o perioadă descoperi o ofertă mai avantajoasă, poți opta pentru această refinanțare și să plătești rate mai mici, sau să scurtezi perioada de creditare.

Spre deosebire de alte angajamente pe care le avem, un credit ipotecar este o relație mult mai tranzacțională și mai ușor de gestionat odată ce este eliminată abordarea emoțională a încheierii acestui contract.

Concluzie

Achiziția unei locuințe este un pas spre un viitor tău financiar sigur, predictibil, axat pe stabilitate

Proprietatea poate fi destinată locuinței tale, ceea ce înseamnă că ratele pe care le vei plăti se vor acumula în propria ta avere. Alternativa este ca acel loc să fie închiriat pe termen lung sau în regim hotelier, ceea ce îți poate aduce un venit lunar suplimentar și un mod de a valorifica în mod activ acel apartament sau casă.

Un credit ipotecar avantajos este menit să îți susțină o investiție pe termen lung. Astfel el devine nu doar o datorie de plătit lunar, ci un mod inteligent de a folosi produsele financiare pentru a face achiziții mai cumpătate.

La polul opus, cumpărarea unei proprietăți „cu banii jos” te poate lăsa descoperit financiar, fără economii, sau în dezavantaj economic față de inflația de la momentul respectiv. 

Pe lângă identificarea apartamentului ideal pentru tine, provocarea este să identifici un credit ipotecar avantajos pentru tine, pe care îl poți susține lunar și care detensionează financiar greutatea acestei achiziții.

Am analizat mai multe credite, iar mai sus am dat exemplu programului Casa Mea Natura de la BCR, pe care l-am identificat ca având o dobândă avantajoasă și perioadă de creditare optimă pentru credite ipotecare.

Abonarea este activă după ce confirmi că adresa îți aparține, prin click pe butonul „Devino membru”.

Pentru mai multe detalii, consultă Politica de confidențialitate

Bankata.ro nu oferă servicii de consultanță în ceea ce privește produsele financiare. Scopul nostru este să te ajutăm să compari și să găsești produsul potrivit pentru tine.

Bankata.ro este gratis pentru toți utilizatorii și ne străduim zilnic să îți oferim informații personalizate și de calitate. În cazul în care unul dintre produsele afișate pe site-ul nostru se potrivește nevoilor tale, noi primim un comision de la instituția financiară, fără nici un cost suplimentar pentru tine. Recomandările noastre sunt tot timpul obiective și independente de parteneriatele pe care le avem.