X
Temerile financiare pe care le avem și cum ne ghidează acestea Temerile financiare pe care le avem și cum ne ghidează acestea

Temerile financiare – Cum ne ghidează emoțiile și rațiunea deciziile financiare

Mentalitatea de investitor sau antreprenor are nevoie de o bază solidă: pe de o parte din mediul și modul în care am fost crescuți, pe de alta, din educație financiară. Ne situăm cu toții într-un mix de confort și anxietate legate de bani, având temeri financiare. De cele mai multe ori, moștenirea socioculturală, politică sau pur și simplu cea a educației primite sunt înmagazinate într-un mod inconștient, împiedicându-ne să luăm decizii logice, ci mai degrabă emoționale.

Începutul educației financiare (care ne aduce și temeri financiare)

Convingerile cu privire la bani încep încă de suntem mici: înregistrăm modul în care se raportează familia noastră cu privire la bani și facem legături între întâmplări și informații.

Poate părinții noștri spuneau „scârbici” în loc de serviciu, poate ne permiteam mai multe sau mai puține concedii decât familiile celorlalți copii. Poate casele acestora arătau complet diferit, aveau un telefon pe care credeam că nu ni l-am fi permis sau nu ne sărbătoream ziua de naștere la McDonald’s.

Poate știam care este ziua salariului în familie, sau poate nici nu resimțeam dificultățile părinților. Tot ce putem face ca adulți este să înțelegem credințele pe care le-am acumulat, să ne eliberăm de cele care nu ne folosesc, să ne educăm și informăm din surse sigure și, eventual, să dăm mai departe concepte sănătoase următoarei generații sau celor apropiați.

România nu are în programa sa școlară o materie a educației financiare. Are contraste mari între zone rurale și urbane, multe persoane care trăiesc în sărăcie și altele care duc o viață relativ occidentală într-o țară Est Europeană. Generația curentă este încă impactată de schimbările venite odată cu revoluția și de haosul financiar produs în primii ani.

Citește și cum să iei decizii inteligente prin metode de economisire pentru noua generație 

Valorile financiare cu care creștem

Deși nu avem o educație financiară formală, suntem înconjurați încă de mici de pilde, deprinderi, învățăminte, proverbe și alte constructe care sunt duse mai departe din generație în generație, fără ca măcar să ne întrebăm de unde vin, dacă sunt adevărate, dacă ne folosesc sau mai sunt adaptate la viața curentă.

Mai jos sunt doar câteva dintre conceptele și zicalele pe care le-am auzit cel puțin o dată: 

Prinț și cerșetor: Omul integru, umil și stoic, cu valori sfinte este cel care alege un stil de viață simplu, departe de opulență, vulgaritate și plăcere. Dante ar fi mândru de el, căci nu practică nici unul dintre păcatele care l-ar putea duce în cercurile iadului.

Banul este ochiul diavolului: Banii otrăvesc puritatea sufletului, ne ispitesc și nasc zâzanie în bunul mers al familiilor și relațiilor. Sunt plantați precum o capcană sau un măr în Raiul în care trăim, iar odată ce îi vom alege vom fi izgoniți.

Banii nu aduc fericirea: Lucrurile importante în viață sunt cele sufletești, nu cele lumești. Nu trebuie să ne dorim bani, căci vom ajunge singuri, înconjurați de un teanc de galbeni, precum Midas care preschimba în aur tot ce atingea, într-un blestem prețios de investiții.

Meseria e brățară de aur: Banii se pot obține doar prin muncă asiduă și cinstită, dar nu sunt obiectivul principal. Important este ca noi să ne practicăm meseriile, fără să ne intereseze dacă nevoile financiare sunt sau nu îndeplinite.

Ban la ban și păduche la păduche: 🙂 o altă segregare financiar – socială, de această dată de pe scena hip hop-ului românesc.

De ce avem temeri financiare

Având în vedere mesajele derutante și destul de toxice de mai sus, ne mirăm că nu avem mai multe temeri. Este important să realizăm care sunt acestea și care este perspectiva noastră asupra banilor.

Banii pot fi priviți în două moduri:

  • Impactul către interior: cum avem grijă de nevoile și dorințele noastre, cât de confortabil ne simțim cu cât câștigăm, propriile obiective, economii, investiții
  • Impactul către exterior: sectorul demografic pe care veniturile ni-l oferă, sectorul social în care simțim că avem acces, stilul de viață pe care-l afișăm, persoanele cu care ne simțim confortabil să interacționăm

Toate acestea au un ecou puternic în fiecare palier semnificativ din viața noastră: de aceea, nici o conversație despre bani nu este niciodată doar despre bani. Este despre siguranță, confort, percepția despre succes, competiție, reușită, speranță, frică, rușine, vină.

Conceptele de vină, frică și rușine

Această perspectivă antropologică de împărțire a societăților răspunde la întrebarea Ce tip de emoție guvernează deciziile, legile și conducerea în societatea respectivă?

Emoțiile respective sunt menite să controleze colectivitatea, astfel încât indivizii să simtă cel puțin una dintre ele atunci când dorește să se abată de la cutumele din mediul înconjurător.

Vină

Vina este cel mai des întâlnită în societățile vestice, odată cu temerea că nu suntem suficient de corecți, că nu le dăm dreptate celorlalți și că suntem responsabili pentru multe lucruri din afara cercului nostru de control.

Într-o societate mânată de vină și capitalism tindem să credem că dacă nu avem succes financiar este vina noastră, noi greșim, nu suntem suficient de adaptați, de competitivi, de muncitori precum ceilalți. Totodată, putem resimți vină pentru că avem un acoperiș deasupra capului, că ne permitem o vacanță, sau că am ieșit dintr-o cafenea cu un pahar de hârtie, în loc de propriul recipient pentru lichide.

Rușine

Rușinea este, teoretic, categoria la care se încadrează și România (deși, în funcție de stilul de viață, mulți dintre cei care citesc aceste rânduri s-ar putea identifica mai bine cu vina de mai sus).

Stimulul bazat pe rușine aduce cu el și alte convingeri: că vom fi ostracizați dacă nu vom menține același venit precum cei din jur, că nu ar trebui să cerem ajutor, să recunoaștem că nu ne descurcăm, că avem greutăți sau datorii, să nu vorbim deschis despre bani nici cu cei apropiați și să schimbăm subiectul de parcă este ceva foarte inconfortabil sau care nu se încadrează la subiect de audiență generală.

De asemenea, conceptul de rușine atrage după el și conceptul de onoare: o persoană care nu are de ce să îi fie rușine devine una onorabilă, virtuoasă, superioară. Deoarece într-o cultură bazată pe rușine oamenii se întreabă „ce-o să zică lumea atunci când”, deciziile se iau mai degrabă prin stimuli extrinseci.

Frică

Frica este specifică societăților totalitare, în care individul ajunge să se întrebe dacă lucrurile pe care le face pot avea o consecință directă care să atenteze la siguranța și viața sa. acestea sunt societățile în care minoritățile sunt în continuare persecutate, există în continuare o mare discriminare de gen, inclusiv din punct de vedere legal. Discuțiile actuale despre societatea din Qatar fac referire la societate bazată pe frică.

Stresul și temerile financiare sunt un factor extrem de comun

Pe lângă teama de sărăcie, de a fi îndatorat, de a rămâne fără loc de muncă sau de a nu ne putea permite stilul de viață pe care ni-l dorim, ne temem și de a nu greși în a gestiona mai mulți bani decât credem că am putea avea.

Angajații nu se simt confortabil atunci când sunt plătiți mai mult decât percep ei că ar merita. Sindromul impostorului se instalează foarte repede, iar fiecare persoană are, pe lângă un prag salarial minim, și unul maxim, dincolo de care resimte că se află într-o „ligă” inconfortabilă, necunoscută, pentru care nu este suficient de calificată, nu merită destul de mult, nu știe la ce sacrificii va fi supus pentru a menține acel venit.

Statisticile spun că majoritatea oamenilor simte stres legat de bani, că factorul financiar este de multe ori cel mai întâlnit pe lista de agenți stresori și anxiogeni, că toate culturile se confruntă cu aceste emoții, chiar și cele cu economie prosperă.

Mentalitatea sell long 

Ce se întâmplă cu cei care doresc să se dezbare de conceptele de mai sus și să îmbrățișeze noile forme de venituri și mentalitatea de câștigător?

Doresc câștig instant 🙂 empatizăm și înțelegem. Nu este realist, dar nimic din lucrurile de mai sus nu este neapărat un concept real, însă toate sunt strâns legate de domeniul financiar.

Mentalitatea sell short a venit și odată cu propagarea exponențială a informației, lipsa de răbdare conectată cu relația cu tehnologia, cumulul de dorințe pe care le avem într-o lume capitalistă, cu opțiuni la orice pas și un feed de social media plin de alte lucruri pe care ceilalți au cheltuit bani.

Din păcate, investițiile funcționează după zicala Good things come to those who wait. Mentalitatea de a vedea definiția investiției ca pe un plan cu premii pe termen lung nu vine din oficiu, ci necesită să ne autoeducăm în acest sens. Dar pentru acest lucru avem nevoie să nu urmărim un câștig imediat, ci un plan personal pe termen lung.

Majoritatea dorințelor din domeniul investițiilor se împart între cele impulsive, pentru un profit instant care să ne aducă o îmbunătățire a stilului de viață și senzația că ne putem retrage cu venituri pasive la 40 de ani și să nu mai muncim nici o zi. Problema cu aceste optici este că vedem domeniul investițiilor ca pe un joc (chiar de noroc), și nu ca pe o problemă matematică pe care o câștigă cel care are răbdare să lucreze la ea pe termen lung.

Internetul este populat într-o proporție covârșitoare cu informații despre cum să te îmbogățești rapid, cum să faci primul milion până la 30 de ani, cum să te pensionezi la 40, cum să trăiești din 5 chirii în doar un an. Rămâne mai puțin loc pentru informația conectată la piața financiară, care înțelege un sistem per ansamblu.

Am scris aici mai multe despre cum să gestionezi investițiile

Ce poți face mai bine începând de mâine

Analizează-ți emoțiile

Observă ce convingeri porți încă de mic și analizează care te ajută și care nu. Încearcă să deconstruiești tiparele în care tinzi să iei decizii iraționale, bazate pe cum arată lucrurile din afară, ce ai auzit de la alții, ce poate provoca rușine, ce pare în afara regulilor colectivului din care faci parte.

Atunci când te informezi, alege surse de încredere, de la oameni care au gestionat portofele de investiții, business-uri, au studii în domeniu și abilitățile necesare să-ți transmită informații relevante, corecte și aplicabile.

Citește despre cum să identifici impostorii din domeniul financiar

Informează-te

Poți începe simplu, cu un material exhaustiv despre ce este inflația și ce se întâmplă cu economie în acest moment: ce este inflația.

Ai răbdare

După cum spuneam mai sus, dezvoltă mentalitatea de selling long, pentru a avea rezultate concrete în domeniul investițiilor.

Stabilește-ți o relație cu cardurile de credit

Cardul de credit este un produs financiar excelent, care produce și entuziasm, și temere, în rândul consumatorilor. Pentru un consum sănătos, recomandăm impunerea unor reguli și limite clare, pentru ca fiecare decizie să fie mai ușoară.

Vezi aici care sunt cele mai bune carduri de credit și cum să le gestionezi

Calculează-ți bugetul

Poți urmări cheltuielile din bugetul tău începând de mâine, de săptămâna ce vine sau de luna viitoare. Important este să o faci, căci nu vei ști niciodată „unde se duc banii” fără o statistică concretă, pentru fiecare categorie.

Citește și: 5 temeri legate de bani, un text despre empatia față de cele mai comune anxietăți financiare prin care trecem 🤗

Trei soluții pentru o relație mai bună cu banii noștri (și mai puține temeri financiare)

Aplicația Bankata

Ai descărcat deja aplicația dezvoltată de noi cu 🧡 și entuziasm? Mai jos ai 5 lucruri și beneficii pe care le găsești odată ce o descarci:

  1. Adaugi toate conturile tale bancare: analizezi cheltuielile din toate conturile pe care decizi să le adaugi, astfel încât poți să vezi toată activitatea ta, într-un singur loc. Nu mai este nevoie să compari rezultatele din fiecare cont bancar, pentru a le uni cu pixul pe foaie sau undeva într-un tabel inventat.
  2. Îți cunoști în permanență soldul total: Dacă folosești mai mult de un cont bancar, înseamnă că poți avea bani pe cardurile de debit în diverse locuri, iar ca să știi soldul tău total ar trebui să le aduni în minte. Nu mai este nevoie de acest efort! Odată ce ai adăugat cardurile pe care folosești, aplicația îți adună automat totalul banilor de pe cardul tău.
  3. Vezi toate cheltuielile pe care le-ai făcut: Nu mai știi de pe care card ai făcut o anume cheltuială sau când a fost? Bankata App îți aduce la un loc toate cheltuielile de pe diverse carduri, automat. Nu este nevoie să verifici fiecare cont în part, căci acum ai totul pe prima pagină.
  4. Ai rapoarte de cheltuieli pe categorii: Ce ar fi toate aceste beneficii fără un RAPORT? Odată ce ai adăugat un cont bancar, aplicația nu doar îți preia automat plățile, ci le și indexează câte o categorie (după comerciant), iar astfel obții (să mai spunem o dată? AUTOMAT!) un raport clar cu distribuția cheltuielilor făcute de tine.
  5. Ai o relație mai bună cu banii tăi: Vei avea un tablou complet al comportamentului tău de consum. Îți va fi clar unde se duc banii tăi, vei avea probabil câteva surprize atunci când vezi cum se adună unele cheltuieli sau ce impact pot avea asupra bugetului tău. Probabil vei fi surprins să vezi cum unele lucruri nu costă atât de mult precum credeai sau invers, vei hotărî să ajustezi alte plăți. Astfel îți poți da seama dacă poți face mai multe economii sau investiții lunare, să muți proporția de cheltuieli dintr-o parte în alta, sau să îți îmbunătățești rutina.

O poți descărca de aici:

Aplicația Bankata în App Store

Aplicația Bankata în Play Store

ProSave de la ProCredit

Nu știi încă în ce să investești? Banii tăi se devalorizează dacă îi lași pe card (și pot funcționa ca o „ispită” de cheltuială) 🥹. Este important ca până te hotărăști să îi ții într-un depozit la termen. Un depozit la termen poate fi inclusiv un pas intermediar până la momentul potrivit de investițiim iar ProSave de la ProCredit are o ofertă cu dobândă de 6,5% în acest moment.

Vezi aici de ce să alegi depozitul la termen de la ProCredit Bank și Aplică pentru un depozit la termen ProSave de la ProCredit Bank

Investește prin Investimental

Worry no more! Instrumentul PIES de la Investimental este un intuitiv și accesibil, potrivit tuturor investitorilor. Indiferent de experiență, poți să îți creezi un portofoliu pe piața de capital care să aibă acțiuni cu ponderi personalizate. Personalizarea ponderilor înseamnă și că ele pot fi rebalansate oricând, printr-un singur buton. Scopul este să nu ai nopți nedormite atunci când decizi să investești în acțiuni 🧡.

PIES înseamnă Portofolii de Investiții cu Execuție Simplificată și este un produs unic și ingenios, dezvoltat de Investimental. El poate fi folosit în cazul acțiunilor listate pe piața USA, iar Investimental este singurul broker român care îți oferă acest tip de produs. Pentru a începe să tranzacționezi, ai nevoie să îți deschizi un cont la Investimental, iar procesele ulterioare vor fi foarte simple.

Vezi de ce ne place Investimental și cum poți testa și tu acest instrument

Întreabă-ne mai multe

Suntem aici, dacă vrei să iei legătura cu noi, sau dacă vrei să citești/ vezi/ auzi mai mult din conținutul pe care-l publicăm.

  • Pe Instagram, dacă este platforma ta preferată
  • Pe Facebook, dacă ești un nostalgic al rețelelor sociale
  • Pe TikTok, dacă preferi shoturi intense de informație
  • Ne poți asculta și vedea podcastul și să ne dai feedback
  • Te poți înregistra ca abonat la newsletter-ul nostru: nu te vom spama, ci trimitem la două săptămâni informații pe care ne străduim să le facem cât mai utile și simplu de citit. 
  • Pe Whatsapp la nr 0757.544.153

În paralel, poți vedea și aparițiile noastre media. Prin aceste interviuri comentăm despre economia actuală, cum ne afectează schimbările, dobânzile și ce predicții economice ne permitem să facem.

Abonarea este activă după ce confirmi că adresa îți aparține, prin click pe butonul „Devino membru”.

Pentru mai multe detalii, consultă Politica de confidențialitate

Bankata.ro nu oferă servicii de consultanță în ceea ce privește produsele financiare. Scopul nostru este să te ajutăm să compari și să găsești produsul potrivit pentru tine.

Bankata.ro este gratis pentru toți utilizatorii și ne străduim zilnic să îți oferim informații personalizate și de calitate. În cazul în care unul dintre produsele afișate pe site-ul nostru se potrivește nevoilor tale, noi primim un comision de la instituția financiară, fără nici un cost suplimentar pentru tine. Recomandările noastre sunt tot timpul obiective și independente de parteneriatele pe care le avem.