În engleză există o vorbă înțeleaptă: “Always hope for the best and prepare for the worst” – tot timpul speră că totul va fi bine și pregătește-te pentru ce e mai rău.
Plecând de la aceste cuvinte am decis să analizăm condițiile de călătorie ale mai multor companii aeriene și să facem un rezumat al celor mai importante clauze menite să protejeze călătorii. Cele ce urmează se aplică companiilor aeriene din Uniunea Europeană. Companiile din afara UE se supun altor reguli și atunci au și alte condiții de călătorie.
Zborul meu a fost anulat sau schimbat de compania aeriană
În cazul în care zborul tău a fost anulat, ai dreptul să alegi între a solicita banii înapoi, să zbori către destinație pe altă ruta sau să zbori la o altă dată ulterioară. Aceste drepturi se aplică inclusiv dacă rezervarea ta e cu escale.
Odată ce ai ales să mergi pe una dintre variantele de mai sus, nu mai ai dreptul să soliciți companiei aeriene compensații suplimentare. În schimb, în cazul în care compania aeriană îți oferă doar varianta restituirii banilor înapoi fără a-ți oferi opțiunea unui alt zbor în aceleași condiții ca cel inițial, atunci ai dreptul să soliciți o suma mai mare care să acopere diferența de preț între zborul inițial și unul nou pe care ai fost nevoit să-l rezervi (zborul nou trebuie să fie în aceleași condiții de zbor ca cel inițial).
Majoritatea companiilor nu îți spun că poți solicita banii înapoi, ci îți propun un zbor alternativ pentru o dată ulterioară sau îți oferă vouchere pe care le poți folosi pentru rezervarea altui zbor.
Pentru orice schimbare în orarul de zbor de care ai fost anunțat cu mai puțin de 14 zile înainte de data zborului, ai dreptul să soliciți banii înapoi. Această clauză se aplică și în cazul în care zborul tău a fost anulat în ziua călătoriei.
Deasemenea, dacă zborul tău a fost schimbat, iar data nouă este mai devreme decât cea inițială, chiar și cu 30 min, ai dreptul să renunți la rezervare și să soliciți banii înapoi indiferent de când ai fost anunțat de modificare.
Zborul meu are întârzieri
În situația în care ajungi la destinație cu o întârziere mai mare de 3 ore atunci ai dreptul să fii compensat atât timp cât întârzierile nu s-au datorat unor circumstanțe extraordinare (condiții meteo extreme, instabilitate politică, etc).
În multe situații companiile aeriene vor invoca problemele tehnice sau grevele angajaților companiei că și situații extraordinare, însă trebuie să știi că nu este cazul. Legislația europeană specifică foarte clar că aceste circumstanțe se exclude, iar călătorii trebuie compensați pentru întârzieri.
Suma pe care o poți primi ca și compensare depinde de distanța zborului:
- Pentru distanțe mai mici de 1.500 km poți primi 250 euro
- Pentru distanțe între 1.500 km și 3.500 km poți primi 400 euro
- Pentru distanțe mai mari de 3.500 km poți primi 600 euro
Bagajul meu a ajuns cu întârziere sau a fost pierdut sau deteriorat
Ai dreptul la compensare doar în cazul bagajelor lăsate la cală. Dacă bagajul tău a fost pierdut, deteriorat sau dacă are întârzieri, poți primi până la 1.300 euro.
În cazul întârzierilor, compensarea se aplică doar dacă a avut loc pe zborul de dus și nu atunci când te întorci acasă.
După ce ai descoperit dauna, trebuie să completezi un formular înainte de a părăsi aeroportul, în care reclami fie că bagajul tău nu a ajuns, fie că a fost deteriorat. În cazul bagajelor întârziate ți se va cere și adresa la care doreșți să primești bagajul atunci când acesta ajunge.
Compensarea diferă de la o companie la alta și variază în funcție de perioada pentru care bagajul a fost rătăcit.
Că să simți cât mai puțin disconfortul unui bagaj rătăcit, îți recomand să achiziționezi și o asigurare de călătorie, mai ales dacă excursia este planificată într-o perioadă mai aglomerată pentru aeroporturi, dacă ai un zbor cu escală sau dacă călătoreșți cu companii din afara UE. Am pățit de mai multe ori ca bagajul meu să nu mai prindă avionul după o escală și atunci el a ajuns după o zi sau două, iar asigurarea mi-a decontat toate cheltuielile esențiale din zilele în care nu am avut bagajul (produse de igienă și îngrijire personală sau chiar haine de schimb).
Asigurarea mi-a fost de foarte mare ajutor și atunci când mi-a fost furat telefonul mobil în incinta hotelului. Am făcut o plângere la hotel și altă la poliție, iar companiei de asigurări a fost necesar să îi dau doar cele 2 plângeri și factură care face dovada achiziției telefonului și am primit înapoi suma întreagă plătită pentru telefon întrucât era mai mică decât suma acoperită pentru acest risc de asigurarea mea.
Dacă ai asigurare de călătorie și a avut loc unul dintre evenimentele asigurate, contactează compania de asigurări și verifică ce trebuie să faci mai departe.
Zborul meu este overbooked și nu mi s-a permis îmbarcarea
Dacă ți se refuză îmbarcarea din orice motiv care nu ține de tine, ai dreptul să fii compensat. Ca și în cazul zborurilor întârziate, compensarea este în funcție de distanță:
- Pentru distanțe mai mici de 1.500 km poți primi 250 euro
- Pentru distanțe între 1.500 km și 3.500 km poți primi 400 euro
- Pentru distanțe mai mari de 3.500 km poți primi 600 euro
În cazul în care compania aeriană ți-a oferit o alternativă de zbor și ajungi la destinație cu o întârziere de până în 4 ore, în continuare ești eligibil să fii compensat, însă doar cu 50%.
Ce trebuie să fac ca să beneficiez de compensație
Dacă ai pățit oricare dintre situațiile de mai sus, în primul rând trebuie să contactezi compania aeriană și să reclami cele întâmplate. Poți face acest lucru fie pe email, fie direct la biroul companiei din aeroport. Indiferent de metoda pe care o alegi, asigură-te că ai primit o copie datată după reclamație și cu dovada că această a fost înregistrată de companie mai ales în cazul în care situația nu se rezolvă pe loc.
În cazul compensarilor în bani, nu am găsit companii aeriene care să se grăbească să ramburseze sumele datorate 😊. În primul rând vor încerca să îți ofere vouchere sau bani în contul companiei, ceea ce înseamnă că vei putea folosi acele fonduri doar cu compania aeriană respectivă și/ sau partenerii ei. Ține minte că ai dreptul să primești sumele în contul tău bancar și solicită acest lucru. Multe companii îți oferă o sumă mai mare decât cea datorată dacă alegi varianta voucherului și dacă este o companie cu care călătorești des atunci este posibil ca această variantă să fie mai avantajoasă pentru tine.
Dacă după 30 zile de la reclamație nu ai primit nici un răspuns de la compania aeriană, atunci poți să revii asupra reclamației inițiale și să le soliciți un răspuns cât mai rapid. Atenție: chiar și un răspuns de genul “Analizăm situația și revenim în cel mai scurt timp” este considerat răspuns la timp.
Dacă ai făcut deja mai multe reveniri asupra reclamației și tot nu ai primit un răspuns din partea companiei sau ai primit un răspuns nefavorabil, te poți adresa Autorității de Protecție a Consumatorilor din țara unde este înregistrată compania aeriană (majoritatea au formulare online). Aici vei avea nevoie de dovada că ai încercat să rezolvi situația direct cu compania (email-uri, scrisori) și nu ai reușit. Autoritatea va prelua cazul în numele tău și va continua să someze compania la plata sumelor datorate.
Alege o asigurare de călătorie
Majoritatea cardurilor de credit premium vin la pachet cu asigurare de călătorie gratuită care acoperă aceleași riscuri ca și asigurările cumpărate separat. Unele carduri de credit au sumele acoperite chiar mult mai mari și acoperă și membrii familiei.
În ceea ce privește activarea asigurării, unele bănci solicită să faci o achiziție cu cardul legată de călătorie (hotel, avion, combustibil, etc), iar altele sunt activate odată cu cardul și nu au condiții suplimentare.
Costul unei asigurări de călătorie pentru o săptămâna valabilă în Europa este de aproximativ 50 lei/ CNP.
Găsește cel mai bun card de călătorii
Îți dorim zboruri cât mai line 😊!
Bankata.ro nu oferă servicii de consultanță în ceea ce privește produsele financiare. Scopul nostru este să te ajutăm să compari și să găsești produsul potrivit pentru tine.
Bankata.ro este gratis pentru toți utilizatorii și ne străduim zilnic să îți oferim informații personalizate și de calitate. În cazul în care unul dintre produsele afișate pe site-ul nostru se potrivește nevoilor tale, noi primim un comision de la instituția financiară, fără nici un cost suplimentar pentru tine. Recomandările noastre sunt tot timpul obiective și independente de parteneriatele pe care le avem.