Cum cumperi prima locuinta

Prima locuință poate însemna un imobil achiziționat prin credit ipotecar (eventual prin programul Prima Casă), prima casă pe care o cumperi pentru tine sau prima achiziție/ investiție de real estate la care te hotărăști. Oricum ar fi, este important să găsești cele mai importante criterii prin care să evaluezi corect locuința respectivă, iar ea să fie achitată printr-un program financiar aliniat nevoilor tale. Mai jos am vorbit de creditul imobiliar, fie că este vorba de Prima casă sau un credit ipotecar clasic.

Primii pași după ce te-ai hotărât să achiziționezi o locuință

Simularea financiară a bugetului pe care îl vei aloca

Cauți un apartament nou sau vechi? Mai jos am ilustrat un tabel comparativ, însă aceste criterii sunt mai degrabă statistice, deoarece în general ele se regăsesc în acest fel în locuințele de tip vechi față de cele noi. Totodată, situațiile pot fi găsite și invers, în funcție de context.

De cele mai multe ori, apartamentele noi vor fi listate la un preț per m2 mai mare decât cele vechi, și nu doar pentru că tind să fie mai spațioase. Cele noi salvează și banii renovării, deoarece pot fi înmânate la cheie, dar totodată investiția în mobilier și electrocasnice este încă substanțială (în acest caz, unele apartamente mai vechi se vând direct mobilate). Imobilele vechi tind să fie amplasate mai avantajos față de parcuri, mijloace de transport în comun, școli și grădinițe, intersecții, hypermarketuri, însă toate acestea sunt criterii care variază de la fiecare cumpărător. Totodată, un imobil nou bine construit va avea un risc seismic mai scăzut, deoarece nu va fi trecut prin ultimele decenii și sunt mai eficiente energetic (cu consum mai mic) deoarece sunt construite după standardele noi.

Proprietarii locuințelor noi raportează că asociațiile de proprietari se formează mai greu din punct de vedere procedural, dar în același timp au o comunicare mai bună, mai deschisă și mai proactivă. Unele apartamente noi conțin opțiunea de grădină sau terasă, ceea ce nu blocurile vechi nu oferă.

Comparatie apartament vechi vs apartament nou

Apartament vechi Apartament nou
Preț apartament X
Probabilitatea amplasării X
Utilități X
Structură X
Posibilitatea unei curți proprii X
Renovare X
Intimitate X
Comunitatea de locatari X

Avansul pe care-l vei aloca în acest credit ipotecar

În funcție de tipul de credit la care aplici, vei depune următoarele tipuri de avans (în ordine crescătoare):

  • 5% avans la Creditul Noua Casă în lei pentru locuințe vechi și noi de până la maximum 70.000 euro
  • 15% avans la Creditul Noua Casă în lei pentru locuințe noi de până la maxim 140.000 euro
  • 15% avans la Creditul Ipotecar standard în lei
  • 20% sau mai mult avans la Creditul Ipotecar standard în euro.
Denumire Valuta Banca Avans minim Dobânda Perioada maximă de acordare Comision de acordare Comision de rambursare anticipată Ofertă specială Aplică  acum!
Credit investiții imobiliare cu dobândă variabilă RON Libra Internet Bank 0%, dacă aduci în garanție o proprietate suplimentară 6.81 (IRCC + 2.75%) 35 ani ZERO 0% Libra îți oferă cadou asigurarea locuinței în primul an in limita a 500 lei
Habitat verde cu dobândă fixă 3 ani și ulterior variabilă RON BRD 25% 6,09% fixă 3 ani si IRCC + 2.60% din anul 4 30 ani 650 lei 0%
Credit ipotecar imobiliar în EUR dobândă variabilă EUR CEC 25% 3.28% (EURIBOR 6M +  3.00%) 35 ani 150 euro 0%

Fondul de rezervă pentru cheltuieli neprevăzute

Poți citi pe BankaPedia tipurile de costuri adiționale pe care le poți preîntâmpina într-o astfel de achiziție:

Abonează-te la newsletter-ul bankata.ro pentru recomandări săptămânale despre buget și finanțe personale. Fără reclame și fără sfaturi inutile. Doar informații financiare de calitate!

Aprobarea creditului

Am reunit o listă completă a creditelor ipotecare din România în 50 de oferte pe care le poți compara. Totodată, poți să faci și o simulare a tipului de credit și ratelor pe care le-ai avea, în funcție de sumele pe care le introduci.

De exemplu, dacă locuința pe care intenționezi să o achiziționezi costă 70.000 euro/ 350.000 lei ai avea o rată de aproximativ 2000 de lei, timp de 30 de ani, cu un avans de 15% (între 10.000 și 11.000 euro).

Colaborarea cu agentul imobiliar

Dacă urmează să faci acest lucru o singură dată în viață, atunci ai putea beneficia de ajutorul unui specialist. Mulți agenți nu percep comision cumpărătorului (în special în cazul unui imobil nou), au un portofoliu extins, expertiză, răbdare și resurse temporale de alocat. Aceștia îți pot înțelege nevoile și traduce într-o locuință reală de pe piață.

Miza cumpărării unui apartament

În funcție de obiectivul tău, tipul de achiziție pe care îl faci poate fi:

  • O investiție pe termen scurt: dorești să revinzi imobilul la scurt timp după cumpărare
  • O investiție pe termen lung: dorești să îl menții în chirie sau regim hotelier în următoarele decade și să achiți creditul din venitul rezultat
  • Cumpărarea propriei locuințe (interes personal)
  • Un combo între o investiție și o locuință personală (de exemplu, la început imobilul va fi dat în chirie, dar ulterior va fi locuit de către tine sau un membru al familiei).
  • Vrei să investești simplu și eficient? Iată o listă a celor mai importante platforme de trading disponibile în România

În funcție de obiectivul pe termen lung, poți hotărî ce fel de imobil vei căuta (central sau nu, unul care să necesite renovări sau pe care-l poți prelua în starea de la momentul respectiv, unul care bifează nevoile tale de locuință sau mai degrabă cerințele pieței).

La ce să fii atent atunci când vizionezi locuințe

  • Locurile de parcare
  • Liniștea sau zgomotele specifice, la fiecare oră
  • Orientarea față de punctele cardinale, modul în care cade lumina sau este încălzit/ expus apartamentul
  • Relaționarea cu vecinii, dacă este cazul
  • Infrastructura înconjurătoare locuinței
  • Cât de în siguranță te simți în perimetrul și cartierul
  • Istoricul edililor (primarilor și administratorilor) din acel oraș sau sector
  • Alte lucruri de interes precum spații de birouri, magazine, săli de sport, școli, grădinițe, spații verzi, terenuri de sport etc

Cele mai comune greșeli când alegi o locuință

  • Nu te grăbi dacă o locuință este prezentată ca fiind „prea frumoasă să fie adevărată”; poți semna o rezervare sau cere mai mult timp de evaluare
  • Nu te lăsa grăbit sau presat de agenții imobiliari sau de dezvoltator
  • Nu cumpăra după o singură vizionare
  • Nu aplica pentru un credit mai mare decât ai putea susține
  • Nu începe căutările fără să știi care sunt criteriile relevante pentru tine în acest tip de achiziție.

Recapitulare: cele mai bune sfaturi de care să ții cont când cumperi o locuință

  1. √ Estimează bugetul în mod realist
  2. √ Aplică o simulare de credit aici
  3. √ Stabilește și urmărește criteriile importante pentru tine, pentru a achiziționa locuința ideală.

Succes!

Abonează-te la newsletter-ul bankata.ro pentru recomandări săptămânale despre buget și finanțe personale. Fără reclame și fără sfaturi inutile. Doar informații financiare de calitate!

Bankata.ro nu oferă servicii de consultanță în ceea ce privește produsele financiare. Scopul nostru este să te ajutăm să compari și să găsești produsul potrivit pentru tine.

Bankata.ro este gratis pentru toți utilizatorii și ne străduim zilnic să îți oferim informații personalizate și de calitate. În cazul în care unul dintre produsele afișate pe site-ul nostru se potrivește nevoilor tale, noi primim un comision de la instituția financiară, fără nici un cost suplimentar pentru tine. Recomandările noastre sunt tot timpul obiective și independente de parteneriatele pe care le avem.

Aboneaza-te la newsletter

Fii mereu la curent cu cele mai noi carduri si credite.

You have Successfully Subscribed!