X
Podcast Bankata: Investiții. Bursa pentru Începători

Investiții: bursa pentru începători

În episodul cu numărul 44 din Podcastul Bankata, am abordat integral subiectul BURSĂ. Evident, nu ne referim aici la burse școlare, ci la Bursa de Valori București. Practic, vorbim cu Dragoș Manolescu, Deputy CEO la OTP Asset Management despre bani, investiții, companii listate la bursă și companii în care merită să investești atunci când ești la început de drum. 

Podcastul nostru poate fi găsit pe YouTube, Spotify, Apple și Google unde vorbim despre taxe, credite, carduri, investiții, BVB, antreprenoriat, cariere, dar și travel, real estate sau alte evenimente.

Dacă vrei să începi să investești, îți recomandăm să-ți deschizi un cont pe SAXO, XTB, Investimental, Goldring, eToro sau BT Capital Partners.

Podcast Episodul 44: Bursa în limbaj ABC

Dragoș Manolescu, Deputy CEO la OTP Asset Management, a fost din nou invitatul colegului nostru Andrei Perianu în podcastul *Tu și Banii*, iar în episodul 44, discuția s-a axat în special pe bursă, cu nuanțe de real estate, cu diversificarea companiilor la nivel de industrie. 

Ce putem face cu banii noștri?

Dragoș ne spune lucruri din perspectiva unui profesionist în piața de acțiuni. 

În 2024, bursele se află la maxime istorice. Datele BVB au raportat în data de 10 aprilie o creștere de 0.27% pentru indicele de referinţă BET (Bucharest Exchange Trading Index), ce a ajuns la un maxim istoric de 17.292,1 puncte. 

Ce este BET?

  • primul indice românesc ce măsoară evoluția celor mai tranzacționate 20 de companii de pe piața BVB
  • analizează societățile de investiții financiare
  • indice de preț care e ponderat cu capitalizarea free floatului
  • cele 20 de companii selectate pentru calcularea indicelui sunt alese în funcție de lichiditatea lor
  • tot pentru calcularea indicelui BET sunt luați în considerare și alți factori, cei precum transparența emitenților, sistemul de raportare/comunicare dintre emitenți & investitori.
  • pentru a interpreta formula și a afla informații complete despre BET, recomandăm consultarea Manualului BET disponibil pe website-ul BVB.

Top 3 sectoare de investiții la BVB

La BVB sunt listate companii din diverse industrii, însă cele din sectoarele energetic, cel al utilităților, bancar câștigă detașat.

Cum poți să investești în BET? De exemplu, Patria Asset Management deține ETF BET Patria – Tradeville, un fond responsabil cu replicarea structurii indicelui principal de la BVB, prin care poți investi în mai multe companii:

Dețineri Fond Pondere
1. Banca Transilvania 20.1%
2.  OMV Petrom 18.1%
3. SPEEH Hidroelectrica  16.9%
4. SNGN Romgaz  8.8%
5.  BRD – Groupe Societe Generale 8.6%
6.  SN Nuclearelectrica 4.1%
7.  SE Electrica 3.3%
8.  Digi Communications 3.1%
9.  SNTGN Transgaz 2.6%
10. Fondul Proprietatea 2.5%
11.  Medlife 2%
12. One United Properties 2.2%
13. Transport Trade Services 1.6%
14. CNTEE Transelectrica 1.2%
15. Teraplast 1.0%
16. Quila Part Prod Com 1.0%
17. Bursa de Valori Bucuresti 0.7%
18. Purcari Wineries 0.7%
19. Sphera Franchise Group 0.7%
20. Conpet 0.4%
CASH 0.0%

Descoperă și Top Fonduri Mutuale în 2024.

În ce sector preconizează Dragoș că este loc de creștere? Urmărește episodul integral pe YouTube.

Bursa în SUA

În acest moment, în SUA, companiile listate la bursă care beneficiază de trendul preferențial AI sunt Microsoft, Nvidia, Broadcom, Micron, dar și companiile din domeniul apărării.

Cum abordezi companiile ce utilizează AI?

Există mai multe variante de a aborda companiile, iar acestea nu se exclud una pe alta.

Dacă investești în fonduri de investiții – cum e OTP Innovation, defapt investești în mod indirect în companii tech. Un exemplu poate fi compania Nvidia – business aflat în trendul AI  ce-ți permite să cauți rapid un fond de investiții ce investește în companii tech cu profil AI, fără a fi nevoie de analize complexe din partea ta. Ascultă întreaga explicație oferită de Dragoș Manolescu.

O altă sugestie ar fi să investești în companii care sunt pe val din alte considerente, iar aici se pot menționa companii ce fac parte din industria farmaceutică, cum sunt companiile Eli Lilly sau Novo Nordisk. 

Un sfat foarte bun de la Dragoș este că alegerea de a investi în companii listate la BVB sau SUA presupune să știi cum să adaugi sau să reduci randamentul la portofoliul tău ca investitor.

Află din episodul 44 care este metoda propusă de Dragoș pentru a alege companiile în care să investești. 

HoReCa pe bursa din România 

Pe lângă companiile din domeniul energiei, utilităților, bancar, domeniul transporturilor, medical, farmaceutic, mai există companii ce aparțin altor nișe. De exemplu, din domeniul HoReCa:

  • Sphera Franchise Group – grup din industria fast-food din România, grup ce deține în sistem de franciză restaurantele KFC, Pizza Hut și Taco Bell. SFG este singura companie HoReCa care a fost inclusă în indicele principal BET.
  • Purcari Wineries Public Company Limited – singurul grup de vinării din Europa de Est listat la BVB și cel mai mare exportator de vinuri îmbuteliate din Moldova.
  • Casa de Bucovina-Club de Munte – hotel cu o capacitate de 130 de camere, spa, 2 restaurante, han, 5 săli de conferință – suprafața construită este de aproximativ 11.900 mp, distribuiți pe mai multe nivele. 
  • Bermas S.A. – singura fabrică de bere din România care utilizează procedee clasice de fabricare al produselor. Acțiunile societății sunt listate la bursă încă din 1998.

Real estate pe bursă

De asemenea, pe bursa din România sunt listate și companii care au alt profil decât cele enumerate mai sus. Unele companii real estate (a se citi dezvoltatori imobiliari) au valori mari și sunt în topul companiilor favorite: 

  • One United Properties 
  • Impact 

Știai că dezvoltatorii imobiliari construiesc pe mai mai multe clase de real estate? Top 3 astfel de exemple:

  • spitale  
  • apartamente
  • clădiri de birouri 

Urmărește întreaga conversație dintre Andrei perianu și Dragoș Manolescu pentru a afla ce să faci cu investițiile familiei și când să cumperi direct de la dezvoltatorii imobiliari.  

Citește și:

Hidroelectrica: de ce este relevantă listarea la bursă

Cum se îmbogățesc românii în 2024

5 oameni care influențează bursa cu un tweet

Un mic reminder pentru tine, în  cazul în care nu ți-ai instalat deja Aplicația Bankata, ce reunește în siguranță toate conturile tale bancare, fără să mai fie nevoie să le analizezi pe fiecare în parte și să știi cât și cum ai cheltuit: 

🤖 Descarcă din Google Play Store 

🍏 Descarcă din App Store

Abonează-te la newsletter-ul bankata.ro pentru recomandări săptămânale despre buget și finanțe personale. Fără reclame și fără sfaturi inutile. Doar informații financiare de calitate!

Bankata.ro nu oferă servicii de consultanță în ceea ce privește produsele financiare. Scopul nostru este să te ajutăm să compari și să găsești produsul potrivit pentru tine.

Bankata.ro este gratis pentru toți utilizatorii și ne străduim zilnic să îți oferim informații personalizate și de calitate. În cazul în care unul dintre produsele afișate pe site-ul nostru se potrivește nevoilor tale, noi primim un comision de la instituția financiară, fără nici un cost suplimentar pentru tine. Recomandările noastre sunt tot timpul obiective și independente de parteneriatele pe care le avem.