X
Ce este taxa pe lux - impozitul special pentru bunuri cu valori mari?

Impozit special: taxa pe lux

La fel ca în alte țări, România are parte de modificări fiscale, în fiecare an. Din 2024, a intrat în vigoare Legea nr. 296/2023 ce aduce și un impozit special, ce trebuie achitat de persoanele fizice/juridice care dețin imobile și bunuri mobile de mare valoare. De aici și denumirea de taxă pe lux 🚘🏡.

Taxa pe lux și opulență în contextul economic

Ai bolid smecher și instagramabil? Sau ai investit în real estate și deții un imobil scump și luxos? Trebuie să știi că ai de achitat mai mulți bani la stat decât dacă ai avea un Logan și o garsonieră de 11 mp ca și cea celebră de la Cluj. Impozitul special pe bunurile imobile și mobile de valoare mare trebuie plătit la bugetul de stat, deoarece constituie o sursă de venit al bugetului de stat și se administrează de către ANAF, potrivit informațiilor prezente în Legea nr.296/2023.

Legea nr. 296/2023

Include măsuri fiscale și măsuri bugetare, pe care statul român le folosește ca să susțină situația financiară a țării pe termen lung. Finanțarea tuturor categoriilor de servicii publice pentru cetățeni se face din bani publici, adică din impozitele și taxele pe care toți contribuabilii le plătim statului. Pentru cei ce au în proprietate clădiri rezidențiale și autoturisme cu sume ce depășesc un anumit prag, a intrat în vigoare din Ianuarie 2024 un nou impozit special.

Poți găsi mai multe informații în articolul de lege cu nr. 500 sub titlul:
Titlul X^1 Impozitul special pe bunurile imobile și mobile de valoare mare

1. Persoane fizice

  • dacă deții în mod individual/la comun cu alte persoane o clădire rezidențială (imobil de locuit) pe teritoriul României, iar valoarea estimată a acestuia depășește 2.500.000 lei.

2. Persoane fizice și juridice

  • dacă ești persoană fizică/juridică și deții un autoturism fie el înmatriculat sau înregistrat în România ce are o valoare estimată mai mare sau egală cu 375.000 lei.

O definiție demnă de integrat în glosarul nostru:
*Clădire Rezidenţială – adică o construcţie ce are una sau mai multe camere pe care le poți folosi pentru locuit; include dependinţe, dotări, dar şi utilităţi necesare, ce pot să satisfacă nevoile unui individ sau al unei familii.

Cum se calculează impozitul special?

1. Clădiri rezidențiale
Se aplică o cotă de 0,3% asupra diferenței dintre valoarea proprietății/ clădirii rezidențiale și un plafon neimpozabill prestabilit.

2. Autoturisme
Se aplică o cotă de 0,3% asupra diferenței dintre valoarea de achiziție a autoturismului și plafonul neimpozabil prestabilit.

Dacă bifezi una dintre cele două situații prezentate anterior (sau vrei să bifezi), află că impozitul special se datorează pentru tot anul fiscal: calculezi impozitul datorat > îl declari > îl plătești la Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF). AMR o lună să faci asta (deadline e data de 31 aprilie 2024 pentru clădiri rezidențiale și 31 decembrie pentru autoturisme).

Poți să citești și Spune-mi ce salariu ai, ca să îți spun ce mașină îți permiți

Concluzie

Dacă nu ai niciun obiect de lux, dar te tentează să cumperi un apartament sau un autoturism acum, poți citi mai multe despre ofertele actuale ale băncilor pentru un credit ipotecar sau unul de nevoi personale. Poți solicita mai multe informații de la Garanti sau Procredit, inclusiv pentru Programul Noua Casă (dacă nu deții niciun imobil în acest moment) sau un nou autoturism.

Abonează-te la newsletter-ul bankata.ro pentru recomandări săptămânale despre buget și finanțe personale. Fără reclame și fără sfaturi inutile. Doar informații financiare de calitate!

Bankata.ro nu oferă servicii de consultanță în ceea ce privește produsele financiare. Scopul nostru este să te ajutăm să compari și să găsești produsul potrivit pentru tine.

Bankata.ro este gratis pentru toți utilizatorii și ne străduim zilnic să îți oferim informații personalizate și de calitate. În cazul în care unul dintre produsele afișate pe site-ul nostru se potrivește nevoilor tale, noi primim un comision de la instituția financiară, fără nici un cost suplimentar pentru tine. Recomandările noastre sunt tot timpul obiective și independente de parteneriatele pe care le avem.