Și cum poți profita de acest moment
Fie că ești înconjurat de informații serioase despre Hidroelectrica sau doar de memes pe care nu le înțelegi, cel mai probabil ai auzit acest nume săptămâna aceasta mai mult ca niciodată. Suntem aici să explicăm pe scurt de ce este toată lumea agitată și de ce poți fi și tu (nu neapărat agitat, dar măcar pe profit).
Ce este Hidroelectrica
Cea mai mare companie de energie: gestionează peste 180 de centrale electrice. Ministerul Energiei deține 80% (practic, Statul Român), iar Fondul Proprietatea deține restul de 20%. Este evaluată la 10 miliarde €, iar listarea acesteia va aduna, probabil, în jur de 2,2 miliarde.
Ce înseamnă listarea sa la Bursă
Fiind cea mai mare companie din portofoliul statului, Hidroelectrica devine direct cea mai valoroasă companie de pe Bursa de Valori București. În plus, plasează România într-un viitor cu statut de țară dezvoltată, care atrage mai mulți investitori și ne ajută să stăm la masa adulților :).
Odată cu listarea Hidroelectrica, și celelalte acțiuni din indicele BET cum ar fi Petrom, Nuclearelectrica, Romgaz, Banca Transilvania, BRD sau altele sunt acțiuni de avut în vizor.
Nu se știe cât de profitabilă va fi Hidroelectrica în viitor, însă în anul 2022 compania a înregistrat un profit record.
Aici ai prospectul Hidroelectrica (are 435 de pagini).
Cum poți investi și tu în Hidroelectrica
Dacă știrile te-au surprins fără un cont la Bursa de Valori București, nu te panica. Poți face ceva chiar azi sau în săptămâna ce urmează.
Îți poți alege un cont de investiții care îți va crea și cont, cu ajutorul căruia vei putea vira banii pe care dorești să-i investești și să alegi IPO-ul Hidroelectrica, sau ale altei companii cu acțiuni pe care le dorești.
Perioada de ofertă este cuprinsă între 23 iunie – 4 iulie 2023, inclusiv.
În primele 5 zile de vânzare, discountul este de 3%. Vorbind de IPO (initial public offering), nu vei plăti comisioane la broker.
Poți participa la IPO deschizând un cont la unul dintre partenerii noștri Goldring sau BT Capital Partners.
Dacă nu știi nimic despre investiții, citești asta într-un moment perfect, căci tocmai am scris un material amplu despre asta: citește aici tot ce ai vrut să știi despre investiții.
Investiția minimă în IPO Hidroelectrica este de 50 de acțiuni, iar prețul final de ofertă este așteptat să fie între 94 RON și 112 RON per acțiune.
Folosește și Calculatorul pentru dobânda compusă, care îți arată cum pot evolua economiile tale în funcție de suma investită, respectiv randamentul constat.
Bankata.ro nu oferă servicii de consultanță în ceea ce privește produsele financiare. Scopul nostru este să te ajutăm să compari și să găsești produsul potrivit pentru tine.
Bankata.ro este gratis pentru toți utilizatorii și ne străduim zilnic să îți oferim informații personalizate și de calitate. În cazul în care unul dintre produsele afișate pe site-ul nostru se potrivește nevoilor tale, noi primim un comision de la instituția financiară, fără nici un cost suplimentar pentru tine. Recomandările noastre sunt tot timpul obiective și independente de parteneriatele pe care le avem.