X
Ghid de bune maniere financiare ⋆ Bankata Ghid de bune maniere financiare ⋆ Bankata

Ghid de bune maniere financiare

Cum să tratezi finanțele cu empatie și respect și să nu fii nepoliticos din punct de vedere financiar

Ce înseamnă să fii nepoliticos în ceea ce privește banii

Care a fost primul tău gând atunci când ai citit acest titlu? Cine plătește nota de plată? Cine spune că are aceeași mașină din 2018, ca și cum este un lucru rău? Cine se plânge atunci când scade bitcoinul, de parcă toată lumea din jur ar ști despre ce este vorba?

Lipsa de politețe financiară poate fi grosieră sau subtilă. Apare în felul în care vorbim despre bani, în modul în care comparăm prețuri, și, mai ales, atunci când presupunem că ceilalți își permit același stil de viață ca noi.

Uneori, cineva nepoliticos financiar e cel care glumește despre cât de puțin a costat ceva. Alteori, poate fi cel care se miră cât de mult. În ambele cazuri, există o doză de neatenție și un mod de a transforma diferențele de venit sau priorități într-o conversație inconfortabilă.

În zilele noastre, când locuim în medii variate, cu surse de venit diferite, orice presupunere că ceilalți sunt la fel ca noi poate durea, deoarece trăim deja de fapt într-un spațiu divers, care ar funcționa incluzând atât oamenii veniți din medii sărace, cât și cei privilegiați, atât cei cu educație formală, cât și cei cu alte preocupări și, evident, mai multe rase, orientări sexuale, neurodivergențe sau religii.

Educația financiară, în esență, nu înseamnă doar gestionarea bugetului personal, ci și învățarea unei forme de empatie. A înțelege că banii și felul în care îi folosim nu definesc valoarea personală, ci sunt doar un mecanism de supraviețuire (așa cum pentru mine și umorul este un mecanism de supraviețuire, ceea ce mă face să adaug paranteze nepotrivire pe acest blog).

Ce înseamnă tone deaf

Poate ai auzit recent această expresie, mai ales când se vorbește despre inegalități financiare, privilegii, acces sau oportunități. Expresia se referă atitudinea care nu percepe sensibilitățile, contextul sau emoțiile dintr-o situație socială. Practic, cineva nu citește camera sau nu simte tonul în care ar fi potrivit să se poarte, de fapt, o conversație.

Primul exemplu care-mi vine în minte, deși nu sunt părinte, este tipul de propuneri care se fac în jurul săptămânilor Altfel sau sărbătorilor: ce fel de cadouri să se cumpere pentru profesori sau la ce activități să meargă copiii și câți bani să se strângă pentru asta.

Tone deaf se referă la o lipsă de empatie socială sau financiară, cum ar fi cineva care vorbește despre cât de ieftin i s-a părut un city break în Lisabona, fără să realizeze că pentru altcineva acel preț ar fi echivalent cu chiria pe o lună pentru altcineva. E o expresie foarte des folosită în media pentru a descrie comportamente nepotrivite, dar nu neapărat rău intenționate, ci doar lipsite de tact sau de conștientizare.

Propuneri, acțiuni și comentarii la care să fii atent

Mai jos enumerăm diverse scenarii care nu sugerează să-ți ascunzi stilul de viață, ci doar să eviți situațiile în care bugetul devine o unitate de măsură a prieteniei, succesului sau loialității.

Vacanțele variază mult din punct de vedere financiar

Când vine vorba de vacanțe, văd accesul la diverse locuri din lume în ordine cronologică. Întâi am ieșit din comunism, am călătorit la vecini, apoi am intrat în UE, am călătorit mai ușor în Vestul Europei, oamenii au început să menționeze diverse capitale europene ca și cum s-ar fi dus până la Buzău, însă în zilele noastre lunile de miere sunt în Bali, Philippines sau Zanzibar.

Paragraful de mai sus este și el tone deaf, pentru că evident sunt oameni care nu fac vacanțe nici în țară atât de mult, darmite în altă emisferă. Să călătorești este minunat și o pasiune foarte comună, însă călătoriile pot diferi mult de la om la om.

Poți sta doar la hoteluri scumpe și să mănânci în restaurant, sau să te cazezi în locuri ieftine, departe de centru, și să mănânci de la supermarket. Poți avea patru vacanțe pe an, sau una foarte mică. Poți face o punte de sărbători și să pleci în locuri mai calde, sau poți să faci turul rudelor și să nu ai decât câteva zile libere, deoarece ai un job esențial.

Atunci când menționezi ușurința cu care ai fost în locuri sau planuri pe care le ai, încearcă să te axezi pe detalii care să fie utile și relevante și pentru ceilalți, sau să fii respectuos în ceea ce privește reperele, referințele și invitațiile pe care le faci.

Transportul este un concept cultural

Transportul în comun există cu un motiv: pentru a putea fi utilizat la comun de către toată lumea care dorește să călătorească într-o anumită direcție. Dacă preferi să închiriezi o mașină sau să folosești un serviciu de ride sharing, nu presupune că asta este dorința celorlalți și nu le sugera să participe la cost, deoarece a fost decizia ta. 

Transportul în comun nu înseamnă întotdeauna o diferență de buget, ci poate fi una de priorități. De exemplu, eu mă simt mai în siguranță și mai confortabil în trenuri, loc din care pot să și lucrez sau citesc cât mai comod. În plus, este un mod de a călători cu un impact mai mic asupra mediului, ceea ce pentru mine este important.

Brandurile, acest tip de name dropping 

Brandurile au fost create pentru a fi bun de consum economic, ceea ce înseamnă că ele sunt în competiție pentru atenția, portofelul și reprezentarea ta. Nu deveni ambasadorul lor de parcă acest lucru îți aduce un anume tip de statut social, deoarece poate fi interpretat ca o dorință gravă de compensare.

Cel mai bun exemplu despre branduri mi se pare momentul genții din Succession, care este bine explicat aici (pe scurt, la o petrecere a mogulilor media, o parteneră a unui dintre verișori a ales o geantă Burberry foarte mare, convinsă că un designer brand o va ajuta să se integreze. Cu toate acestea, geanta mai mult atrăgea atenția prin nepotrivirea sa și prin faptul că era folosită ca o recuzită. Totul era în contrast cu faptul că personajele purtau tot timpul lux, dar fără nici un fel de logo vizibil, făcând diferența dintre a avea și a aparține).

Tl, DR: e important ca o discuție despre branduri să nu devină un instrument de măsurare al statutului.

Propunerile de consum în viața socială

Apa, ceaiul sau alcoolul pe care le consumi atunci când te vezi cu cineva sunt, tehnic, un pretext pentru a petrece timp în compania persoanei respective. Nu propune localuri prea scumpe, sau împărțirea notei în mod egal, mai ales pentru că tăriile au cu totul alt cost decât apa și ceaiul. 

Comentarii de ordin financiar 

Există o expresie care spune că poți afla foarte multe despre cineva în funcție de ce adjective folosește.

La fel poți citi multe și în cum povestește lumea despre obiecte, costuri, prețuri, achiziții. 

  • Nu menționa când ceva a costat mult, ca și cum acest lucru îl face mai bun
  • Nu presupune că oricine are posibilitatea de a merge la concerte sau festivaluri și nu te arăta surprins de deciziile lor
  • Nu întreba oamenii cât au costat diverse lucruri fără context; adică oferă contextul de „unde ai găsit bilete accesibile”, sau „poți să-mi recomanzi pe cineva din acest domeniu?”, pentru a stabili o relație reciprocă de ajutor, nu de verificare critică.

Cashback-ul cu mâna greblă 

Atunci când te oferi să plătești pentru tot grupul și ceilalți să îți facă un transfer individual, menționează dacă faci acest lucru pentru cashback.

Nici nu te gândeai la cashback?

Moneyback sau cashback este o opțiune a cardurilor de debit sau de credit prin care banca îți va returna (literalmente, va înapoi pe card) un procent din suma plătită în anumite magazine partenere.

De exemplu, recent am văzut o ofertă în ING Bazar la Lidl, iar oferta avea și ceva specific: primeam 7% cashback la cumpărăturile făcute în zilele de luni, iar banii ajungeau pe card în aproximativ 5 zile lucrătoare. Alte oferte au un termen de valabilitate, o sumă maximă de cashback sau o sumă minimă de cumpărături.

Partenerii băncilor actualizează ofertele, așa că e bine ca orice card ai folosi, să verifici aplicația bancară pentru oferte, pentru a putea profita cât mai mult de aceste reduceri.

Ce carduri de cumpărături recomandăm pentru oferta de cashback și magazinele partenere

ING Credit Card

De Black Friday ai cardul ING Credit Card cu 30 de rate cu 0% dobândă la eMAG!

  • Ai 3 rate cu 0% dobândă oriunde în lume și până la 24 rate cu 0% dobândă la magazinele partenere
  • Cashback-ul maxim este de 15%
  • Perioada de grație de 45 de zile
  • Ai zero comision pentru retrageri de numerar de la orice ATM ING din România
  • Beneficiezi de reduceri la parteneri din toate domeniile, de la supermarket-uri și farmacii, la magazine de haine și cosmetice. Reducerile se cumulează cu cele din magazine.

Aplică aici pentru ING Credit Card

BCR Gold Card

Ai până la 12 rate fără dobândă oriunde în lume la achiziții de minimum 600 lei și 55 de zile perioadă de grație!

  • Primești asigurare de călătorie și protecție a cumpărăturilor și acces gratuit în Business Lounge-ul Aeroporturilor Otopeni București și Internațional Cluj-Napoca
  • Prin George Moneyback poți primi înapoi până la 15% din valoarea cumpărăturii la o gamă largă de magazine partenere. Ai până la 400 de lei pe lună bani înapoi la plățile cu cardul de credit în supermarketuri și benzinării.

Aplică aici pentru cardul de credit Gold de la BCR

Nu exagera cu generozitatea

Generozitatea este un concept complex și nu se rezumă la a dona sau oferi bani. Dimpotrivă, acest lucru, în funcție de context, poate părea performativ sau ostentativ, nepotrivit sau ca un gest grandios.

TL, DR: Nu uita că

Din păcate, chiar și accesul la servicii de sănătate, educație privată sau informală, transport privat (propria mașină sau servicii de ride sharing), cafea de specialitate sau city breaks sunt un semn de privilegiu și de o oarecare bunăstare financiară. Este important să fim atenți la acest lucru, să nu ne lăudăm, să nu ne simțim că am depășit un anumit prag și acum putem vorbi despre lucruri de parcă le-am lăsat în urmă și ele nu ne vor mai afecta.

Diferențele financiare nu sunt doar despre câți bani câștigăm, ci și despre acces și realități economice inegale. Am scris acest text pentru a ne opri puțin din competițiile pe care le avem în mintea noastră cu noi înșine, cu toți ceilalți și cu o versiune a noastră anterioară sau viitoare, mai săracă sau mai bogată.

Politețea financiară e o formă naturală de respect reciproc, și nu de modestie forțată.

Nu uita că echilibrul, caracterul atitudinea și conexiunea sunt lucruri nemateriale care sunt în controlul tău și care pot să determine cum te simți de fiecare situație prin care treci, cum faci față, ce lecții îți iei și cum încerci să devii mai bun.

 

Abonarea este activă după ce confirmi că adresa îți aparține, prin click pe butonul „Devino membru”.

Pentru mai multe detalii, consultă Politica de confidențialitate

 

Bankata.ro nu oferă servicii de consultanță în ceea ce privește produsele financiare. Scopul nostru este să te ajutăm să compari și să găsești produsul potrivit pentru tine.

Bankata.ro este gratis pentru toți utilizatorii și ne străduim zilnic să îți oferim informații personalizate și de calitate. În cazul în care unul dintre produsele afișate pe site-ul nostru se potrivește nevoilor tale, noi primim un comision de la instituția financiară, fără nici un cost suplimentar pentru tine. Recomandările noastre sunt tot timpul obiective și independente de parteneriatele pe care le avem.