ELI5: Termeni bursieri, iepurași și un dicționar perpetuu

Ne place să definim înțelegerea unui termen prin abilitatea noastră de a-l explica simplu unui copil. Uneori, deși simțim că stăpânim unele concepte în cadrul unei conversații, avem nevoie de un ELI5 (Explain me like I’m five). 

Mai jos, ELI5 cu animăluțe pentru toți cei pasionați de investiții.

 

Termeni din dicționarul de investiții. Cu siguranță i-ai auzit, cu siguranță pe unii deja îi știi. 

  1. Acțiuni: bunuri mobiliare care reprezintă o fracțiune dintr-o companie și pot fi deținute de oricine. Ce înseamnă asta? De exemplu, dacă Leul decide deține Jungla și decide să o listeze la Bursă, atunci orice animal din pădure poate cumpăra fracțiuni din companie, care vor valora diferit în funcție de indicii bursieri. Astfel, chiar și Iepurașul poate ajunge să profite de pe urma Junglei, chiar dacă nu a fost și nu va niciodată a lui.
  2. Brokeraj: industria de brokeraj este formată din brokeri, care intermediază tranzacțiile dintre investitori și companii. Ei facilitează accesul la piața de acțiuni și obligațiuni, intermediază ordinele de vânzare și de cumpărare ale celor ce vor să participe la piață. În Junglă, pentru ca Leul să nu primească o mulțime de vizite de la Iepurași, s-ar organiza o instituție care să intermedieze toate cererile de cumpărare și vânzare și să distribuie profitul aferent tuturor.
  3. Bull Market: Este un termen folosit atunci când piețele financiare sunt pe un trend de creștere. “Bull Market” este cel mai des folosit atunci când ne gândim la piețele de acțiuni, totuși este un termen care se poate aplica și atunci când vorbim de alte instrumente care pot fi tranzacționate precum obligațiuni, real-estate, schimburi valutare sau mărfuri.
  4. Bear Market: Termenul este în general folosit atunci când piețele financiare scad într-un ritm constant pentru o perioada de timp. Este cel mai comun asociat cu situația în care prețurile acțiunilor scad cu mai mult de 20% într-un context economic negativ și de pesimism din partea investitorilor. 
  5. CFD: termenul provine de la Contract for Difference și înseamnă o colecție de active (monede valutare, aur, cryptomonede etc) în care poți investi, fără a deveni și proprietarul acestora. Aceste active vor fi integrate în portofoliul de investiții, însă pe baza unui acord sau înțelegeri dintre părți. Înțelegerea se bazează pe diferența dintre prețul de deschidere și prețul de închidere. Cu alte cuvinte, Iepurașul poate adăuga în portofoliul (colecția sa) și alte bunuri, fără să le dețină propriu zis, ci doar să parieze pe evoluția sau involuția lor.
  6. Crypto: cryptomonedele sunt monede digitale (virtuale) menite să fie tranzacționate, însă fără să depindă de piețe valutare, guverne sau bănci, precum monedele clasice. Este numită așa deoarece folosește criptografierea ca tehnologie de bază. Tehnologia Blockchain este un sistem de înregistrare a informațiilor imposibilă piratarea sau înșelarea sistemului, fiind în esență un registru digital al tranzacțiilor, care este duplicat și distribuit în întreaga rețea de sisteme informatice. În Junglă, acest lucru ar însemna că un Cangur a decis că lucrurile care pot fi tranzacționate pot fi și relative. De aceea, a inventat conceptul unui arbore de înghețată și a început să-l tranzacționeze, emită noi unități, obțină profit și pierdere. Unele animăluțe au considerat că acest arbore poate fi viitorul faune și s-au simțit mai încurajate să joace pe această piață.
  7. ETF: vine de la Exchange Traded Fund și presupune un titlu de valoare cu cost mai mic, dar și mai volatil. Este un fond listat pe bursă, cu costuri de management mult mai mici decât un fond mutual, care replică un indice de acțiuni, un coș de acțiuni sau o marfă. Iepurașul ar putea să aibă timp să citească prea mult despre tranzacționarea la bursă, astfel că se poate folosi de ETF-uri. Va ajunge să aibă o proporție din profituri și să lichideze fondurile, primind valoarea lor în schimb. Va juca tot la bursa publică a Junglei și va cumpăra aceste bunuri ușor și rapid.
  8. Forex: este prescurtat și FX și numit și piață valutară. Este exact acest lucru: piața de schimb dintre valute – cea mai mare din lume. Aici se petrec aprecierile și deprecierilor monedelor valutare: atunci când raportăm o monedă la alta, creșterea uneia este în relație directă cu scăderea celeilalte și invers. Practic, dacă Iepurașul dorește să schimbe morcovi pe banane deoarece morcovii au crescut în ultima vreme, la fel de bine observă că bananele au scăzut în raport cu morcovii și că este mai inteligent să opereze cu morcovii. Toate aceste operațiuni se petrec în Forex.
  9. Levier: mai exact, efectul de levier. Efectul de levier este caracteristica unui instrument derivat de tranzacționare mult mai profitabil și mult mai riscant. Acesta permite celor care tranzacționează să folosească doar o parte din valoarea tranzacției, dar să obțină maximul de profit posibil. El se aplică cu indici de multiplicare (2x, 5x etc), care reprezintă practic o sumă împrumutată de broker traderului respectiv. Ce ar însemna acest lucru pentru Iepuraș? Dacă el observă că piața de nuci de cocos va avea o creștere remarcabilă, însă el are un capital foarte mic de investit, atunci se va folosi de efectul de levier 5x și va tranzacționa ca și cum suma investită de el ar fi fost de 5 ori mai mare. El riscă mai mult astfel: ar putea câștiga mult mai mult, dar și pierderile ar fi afectate după același principiu.
  10. Portofoliu: colecția de active de orice fel pe care un investitor le are și le poate prezenta atunci când își inventariază activele financiare. Aici pot intra atât acțiunile, aurul, cryptomonedele, cât și investițiile în imobiliare sau obiecte de artă. Leul și-ar calcula Jungla, dar și vizuina construită, investițiile în sursele de apă și un portret istoric al unui Mamut.
  11. Trading: acțiunile de a cumpăra și vinde diverse active, măsurat după profitul obținut. Prin tranzacționare se poate câștiga și prin cumpărare, și prin vânzare, și prin pariatul pe creștere, și pe scădere. Un Iepuraș care prevede cum vor evolua lucrurile și încearcă să facă un pas avantajos față de ceea ce se va întâmpla este un Iepuraș trader pe profit.

 

Abonează-te la newsletter-ul bankata.ro pentru recomandări săptămânale despre buget și finanțe personale. Fără reclame și fără sfaturi inutile. Doar informații financiare de calitate!

 

Bankata.ro nu oferă servicii de consultanță în ceea ce privește produsele financiare. Scopul nostru este să te ajutăm să compari și să găsești brokerul potrivit pentru tine.

Bankata.ro este gratis pentru toți utilizatorii și ne străduim zilnic să îți oferim informații personalizate și de calitate. În cazul în care unul dintre brokerii afișați pe site-ul nostru se potrivește nevoilor tale, noi primim un comision de la broker, fără nici un cost suplimentar pentru tine. Recomandările noaste sunt tot timpul obiective și independente de parteneriatele pe care le avem.

Aboneaza-te la newsletter

Fii mereu la curent cu cele mai noi carduri si credite.

You have Successfully Subscribed!