X
De ce nu crește economia României? De ce nu crește economia României?

De ce nu crește economia în România?

Banii personali ai românilor sunt afectați de tot ceea ce se întâmplă la nivel mondial, inclusiv în investiții, imobiliare sau alegeri prezidențiale. Economia României nu mai crește, dar Bursa de Valori București este celebră la nivel mondial pentru că are parte de o creștere susținută.

Economia României nu mai crește

Economia a avut parte de o creștere dezamăgitoare în prima jumătate a anului 2024 – 0,7% la sută creștere față de prima jumătate a anului anterior. Acest fapt vine în contextul în care deficitul bugetar poate ajunge la 8% anul acesta.

În anul ulterior în care au parte alegeri parlamentare, în general, economia decelerează. Dacă de exemplu se decelerează de la 1%, se decelerează în recesiune, mai ales cu economia UE care stagnează, menționează Adrian Codirlașu.

Indicele BET în topul mondial

Bloomberg analizează și publică informații în timp real despre 90 de indici globali. Piața de capital din România a ieșit în evidență pe piețele globale, cu o creștere de 40% pentru indicele ET și este al cincilea cel mai performant indice din ultimele 12 luni dintre indicii globali monitorizați de către Bloomberg. 

De unde această creșterea indicelui BET?

După listarea Hidroelectrica, au intrat mulți investitori. La sectorul financiar și energetic – sunt bine reprezentate și au performat bine, cu rezultate bune în acest an. Este loc mare de creștere în aceste domenii și vor performa,însă contează și influențele din piața externă. 

Hype în jurul amnistiei fiscale

Guvernul a aprobat ordonanța privind amnistia fiscală, cu ștergeri de dobânzi și penalități pentru firme și populație, dar ce înseamnă asta pentru cetățeni? Se șterge astfel istoricul fiscal al românilor?

Adrian Codirlașu ne explică că prin această ordonanță apare un hazard moral, pentru că cel care este un bun platnic (are plățile impozitelor la zi) primește 3% bonificație, iar celui care este rău platnic i se reduce datoria față de stat la jumătate. Contează ce acțiuni ia guvernul după această amnistie. De exemplu, sunt persoane și companii ce au datorii față de stat și li s-a dat o facilitate.

După 25 noiembrie, statul ar trebui să ia măsuri și să nu mai facă atâtea amnistii, ce încurajează așteptarea lor și neplătirea taxelor la timp, potrivit specialistului financiar Adrian Codirlașu.

Avantajele conectării cu sistemul financiar 

În România, există 4,4 milioane de români care nu au cont la bancă. De ce? Pentru că fie au venituri mici sau sunt plătiți în numerar, fie efectuează plățile doar cash și nu văd/înțeleg utilitatea unui cont bancar.

Deși…. printr-un cont bancar, orice persoană are acces la sectorul financiar. Banii cash se devalorizează, nu produc nicio dobândă și există riscul ca oricând să-i pierzi sau să fie furați. 

Un sondaj al Institutului Român pentru Evaluare și Strategie (IRES) pentru Asociația Română a Băncilor arată că un procent de peste 82% din populația mediului urban (cu vârsta peste 18 ani) folosește conturi și carduri bancare, în timp ce 40% din populația mediului rural nu are acces la sectorul financiar prin intermediul băncilor.

Crizele bancare ce au avut loc de-a lungul anilor au avut un impact major în lipsa de încredere a oamenilor în bănci; le consideră riscante, indiferent de tipul de serviciu la care ar apela.

Creșteri la creditele pentru achiziționarea caselor

Există un interes mare pentru imobiliare în România, în special în rândul tinerilor, dar și al românilor care au muncit peste hotare și doresc să investească în țara natală. 

Majoritatea tinerilor au salariile calculate în Euro, iar asta duce spre creșteri de 10-15% în capacitatea de îndatorare. Acest lucru creează o cerere mare a creditelor ipotecare pentru achiziționarea primului imobil. 

Se întorc românii din străinătate?

O analiză făcută de Profit. ro arată că în ultimii ani numărul românilor care se întorc definitiv în România este mai mare decât al celor ce aleg să plece și să nu se mai întoarcă. Cei mai mulți care se întorc sunt oamenii aflați la vârsta pensionării. În 2023, nivelul PIB-ului per capita după paritatea de cumpărare standard este cu 22% sub media UE.  

O serie de motive care-i fac pe români să se întoarcă în țară sau nu:  

  • țările au oportunități de a atrage români profesioniști și angajatorii le oferă multe beneficii
  • preferă să migreze pentru a beneficia de infrastructura socială (sănătate și educație) pentru că în România este mult loc de îmbunătățire;s-ar întoarce mulți români, dacă acest sistem ar fi bine pus la punct.
  • marile orașe din România au nivelul de trai peste media marilor orașe din țări europene.
  • viața bună ca pensionar – pensia de acolo poate asigura un trai bun în România, însă pentru servicii medicale, românii trebuie să se întoarcă în țara respectivă, pentru că au asigurări de sănătate net superioare.

Citește și:

Cum economisești bani din propriul tău business?

Ziua Mondială a Economisirii

Alegerile prezidențiale din SUA

Alegerile din SUA generează impredictibilitate și crează volatilitate în piețele bursiere pe tot parcursul anului în care se organizează alegeri. De exemplu, dacă ajunge președinte, Donald Trump vrea sa scadă taxele pt companii vs. Kamala Harris care dorește să le crească și să dețină un control al prețurilor. 

Investitorii noi și existenți de pe bursă pot continua să investească în companii din SUA. Acestea vor performa indiferent de cine va ajunge președinte în UE. Economia SUA va rămâne cea mai performantă economie din lume. 

Află mai multe informații valoroase din Episodul cu numărul 47 al Podcastului Bankata, în care Andrei Perianu a discutat cu Adrian Codirlașu pe larg, cele mai sensibile subiecte legate de economie.

👉 Podcastul nostru poate fi găsit pe mai multe platforme, printre care YouTube, Spotify, Apple, dar și Google unde vorbim cu invitații noștri despre taxe, depozite bancare, credite, antreprenoriat, investiții, cariere, dar și travel, real estate sau wedding planning.

🎉Dacă nu te-ai abonat deja la canalul nostru de YouTube, te rugăm să o faci. Promitem să publicăm și mai mult conținut de calitate în care îți răspundem la toate întrebările financiare pe care știm că ți le pui.  

Abonarea este activă după ce confirmi că adresa îți aparține, prin click pe butonul „Devino membru”.

Pentru mai multe detalii, consultă Politica de confidențialitate

Bankata.ro nu oferă servicii de consultanță în ceea ce privește produsele financiare. Scopul nostru este să te ajutăm să compari și să găsești produsul potrivit pentru tine.

Bankata.ro este gratis pentru toți utilizatorii și ne străduim zilnic să îți oferim informații personalizate și de calitate. În cazul în care unul dintre produsele afișate pe site-ul nostru se potrivește nevoilor tale, noi primim un comision de la instituția financiară, fără nici un cost suplimentar pentru tine. Recomandările noastre sunt tot timpul obiective și independente de parteneriatele pe care le avem.