X
Cum să-ți refinanțezi creditul ipotecar ⋆ Bankata

Cum să-ți refinanțezi creditul ipotecar

Una dintre cele mai bune decizii financiare

Creditele ipotecare avantajoase vin și însoțite și de opțiunea de refinanțare a unui credit deja existent. Acest lucru înseamnă că ai reface împrumutul respectiv printr-un contract cu o altă bancă, ai obține termeni contractuali mai buni, o dobândă mai avantajoasă și, preferatele noastre, rate fixe pentru primii ani de creditare.

Cum să-ți refinanțezi creditul ipotecar

Ce presupune refinanțarea unui credit? Pe scurt, să obții unul nou pentru aceeași proprietate, în condițiile care le preferi mai mult.

Printr-un credit nou, poți refinanța unul sau mai multe credite ipotecare pe care le ai deja (inclusiv care fac parte din Prima sau Noua Casă). Nu este nevoie să iei o sumă în plus (dar poți face asta), poți reduce rata lunar, poți schimba perioada de creditare sau tipul dobânzii.

Poți refinanța atunci când nu mai ești mulțumit de oferta actuală, atunci când apar oferte mai bune, sau atunci când ai o dobândă variabilă, iar ratele lunare te stresează, împreună cu dobânda de referință 🥹.

Parte din aceste informații au fost trimise și în newsletterul nostru de buzunar. Dacă nu ești deja abonat, poți folosi formularul de mai jos. Dacă vrei să știi mai multe despre ce vrei în primi în Inbox, citește acest text despre newsletterele Bankata.

Abonează-te la newsletter-ul bankata.ro pentru recomandări săptămânale despre buget și finanțe personale. Fără reclame și fără sfaturi inutile. Doar informații financiare de calitate!

5 avantaje pe care le ai atunci când îți refinanțezi creditul ipotecar

Schimbi banca

Acest aspect nu este cel mai important, dar poate fi cu siguranță unul emoțional. Dacă nu mai ești mulțumit de serviciul de suport clienți de la banca din acest moment, nu te avantajează sucursalele sau pur și simplu vrei altă ofertă, acest lucru poate să te motiveze destul de mult. În plus, poți consolida creditele la o singură bancă, dacă ai mai multe și vrei să le gestionezi mai ușor și poți găsi termeni contractuali mai buni.

Obții o dobândă mai bună

Ratele dobânzii au scăzut de când ai obținut creditul? Nu ai de ce să te gândești că ai achiziționat într-un moment nepotrivit. Poți să te aliniezi unui trend al dobânzilor mai avantajoase și să reduci rata lunară sau creditul per total.

Poți avea o rată fixă pentru următorii ani

Ofertele noastre preferate sunt cele care îți aduc o dobândă și o rată fixă în primii ani de creditare. Totul vine cu super avantaje: bugetezi mai ușor rata ta în cadrul plăților lunare, știi la ce să te aștepți, dormi mai liniștit, nu urmărești stresat evoluția dobânzii de referință, iar după primii 3 sau 5 ani poți să refinanțezi creditul din nou.

Întâlnești oferte promoționale

Uneori, băncile rulează promoții ce presupun costuri reduse de acordare a creditului, scutirea taxelor notariale sau de evaluare etc. Pe termen lung, dobânda este mai importantă, însă acest avantaj poate fi pretty sweet.

Eficiență în perioada sau suma rămasă

Prin refinanțare poți avea acces la mai mult capital, poți face multe economii pe termen lung, poți prelungi sau reduce perioada de rambursare. Toate aceste lucruri pot fi croite în funcție de nevoile tale și reevaluate după ceva timp.

Creditul ipotecar small de la Garanti BBVA

Literalmente cea mai bună ofertă de pe piață la ora actuală vine de la creditul Small de la Garanti BBVA. Nu uita că este important să ai un scor bun de credit, pentru ca banca să te evalueze ca eligibil în noul credit și să ai cel puțin venitul minim pe economie (2079 de lei net până la sfârșitul lunii iunie 2024).

Ce găsești în oferta de credit ipotecar:

  • Dobândă fixă timp de 3 ani
  • Dobânda din perioada fixă: 5,37%
  • Dobânda variabilă după perioada fixă: 2,25% + IRCC la 3 luni
  • Comisionul de acordare al creditului: 750 de lei
  • Comisionul de administrare lunar: 75 de lei
  • Suma creditată trebuie să fie sub 60.000 €.

Aplică aici la creditul ipotecar de la Garanti BBVA

 

Abonează-te la newsletter-ul bankata.ro pentru recomandări săptămânale despre buget și finanțe personale. Fără reclame și fără sfaturi inutile. Doar informații financiare de calitate!

Bankata.ro nu oferă servicii de consultanță în ceea ce privește produsele financiare. Scopul nostru este să te ajutăm să compari și să găsești produsul potrivit pentru tine.

Bankata.ro este gratis pentru toți utilizatorii și ne străduim zilnic să îți oferim informații personalizate și de calitate. În cazul în care unul dintre produsele afișate pe site-ul nostru se potrivește nevoilor tale, noi primim un comision de la instituția financiară, fără nici un cost suplimentar pentru tine. Recomandările noastre sunt tot timpul obiective și independente de parteneriatele pe care le avem.