Cum să îți calculezi bugetul de vacanță

A călători este o artă, și chiar o artă financiară. Atunci când vorbim de bugetul de călătorii, două vacanțe aparent similare pot avea costuri complet diferite, în special dacă știm să ne organizăm din timp, înțelegem industria turistică și urmăm aceste tips & tricks.

 

Înțelege-ți comportamentul de consum în vacanță

Călătoriile fac parte din dorințele, visurile și cumpărăturile spontane ale majorității consumatorilor. Sunt adesea folosite drept cadou, sunt prilejuite de sărbători și vacanțele copiilor, sunt o metodă de împăcare sau celebrare pentru cupluri și planificate de întreaga familie de la începutul familiei.

Fiind probabil cea mai comună pasiune, toată lumea încearcă să gestioneze mai bine călătoriile, să o înțeleagă și să hack the system pentru a obține vacanțe mai avantajoase. Iar avantajele sunt relative, căci există o varietate foarte mare de călători:

  • Cei care călătoresc special pentru a experimenta culinar și a explora restaurante
  • Cei care obișnuiesc să gătească acasă și resimt un cost mai mare atunci când mănâncă în deplasări
  • Cei cărora nu le pasă de cazare și preferă să cheltuie pe experiențe
  • Cei care călătoresc în cadrul vacanței și aleg o altă cazare pentru fiecare noapte
  • Cei care fac shopping, cei care caută locurile pentru fotografii de Instagram, cei care evită zonele turistice, cei care nu se regăsesc în nici un exemplu de mai sus, dar au propriul ritual preferat.

 

Tips & tricks pentru a-ți calcula bugetul de vacanță

Resurse pentru cele mai bune bilete de avion

Aici găsești o colecție completă de sfaturi pentru călătoriile cu avionul, în care am trecut prin zboruri anulate, zboruri întârziate, bagaje pierdute, overbooking și asigurări de călătorie.

Cum să cauți cele mai bune cazări

Din fericire, platformele precum Booking sau Airbnb au o mulțime de filtre care vin în întâmpinarea preferințelor celor care călătoresc: vrei un loc doar pentru tine sau vrei să salvezi buget împărțind spațiul într-un apartament? Vrei propria baie sau ești ok cu una pe hol? Cât de aproape vrei să fii de centrul orașului? Dorești wifi? Dorești uscător de păr? Dorești să poți fuma? Călătorești alături de animale de companie? Sunteți un grup mare și ocupați o întreagă cabană? Mic dejun inclus?

Platformele ne spun, practic, că au de toate în materie de oportunități de cazare. Cu toate astea, fii atent la următoarele variabile, căci pot face diferența în a avea sau nu un buget optim:

  • Compară proprietățile de pe Airbnb cu același listing, pe booking; nu sunt mereu la același preț pe ambele
  • Observă orice tip de voucher, credit sau reducere o primești prin newsletterele platformelor, inclusiv prin sistemul acestora de referral, în care recomanzi un alt membru
  • Alege proprietățile pe care le plătești abia atunci când ești sigur că vei călători (ai oportunitatea să te răzgândești, să anulezi sau să găsești un loc mai bun)
  • Întreabă-te cât timp vrei să petreci la cazare și care sunt nevoile tale
    • Dacă este o călătorie hybrid și dorești să lucrezi, poate vei dori să și lucrezi
    • Dacă vei veni seara și pleca dimineața, poate nici nu contează dacă împarți spațiul cu cineva, dar contează să fie aproape de centru
    • Sau, dimpotrivă, poate călătorești cu mașina sau transportul în comun, astfel că poți găsi o proprietate într-o zonă mai ieftină
    • Dacă vei dori să mergi mai mult la restaurante, poți sta într-un hotel, însă dacă vrei să economisești și gătești la cazare, ți se va potrivi un apartament.

Oferte de vacanță sau propria organizare? 

Chiar dacă ne place să ne organizăm singuri vacanțele, newsletterele cu oferte sunt foarte utile. Ne pot atrage atenția asupra destinațiilor ieftine, destinațiilor prea căutate sau asupra biletelor ieftine de avion.

Dacă nu îți place să planifici, ci doar să faci bagajul, atunci poți apela la o terță parte pentru organizare, căci timpul tău este o resursă pe care dorești s-o folosești altfel. Noi menționăm că Google Flights îți permite să îți setezi multiple alerte de preț și să primești email de câte ori prețul biletelor se schimbă, pentru diverse perioade, destinații și combinații.

Bugetul pentru masă 

Pentru unii, mâncarea este totul, în timp ce pentru alții este doar un mod de supraviețuire peste care vor să treacă rapid. De exemplu, iubesc cafelele bune, însă dacă nu am ocazia sau acces la ele, atunci prefer să nu beau deloc. Avantaj eu, căci trec repede peste. Dezavantaj tot eu, căci cafenelele frumoase sunt din ce în ce mai multe, iar eu îmi doresc să le vizitez pe toate ^_^.

Dacă dorești să experimentezi culinar, atunci caută cele mai apreciate restaurante și ai grijă să nu fie tourist traps. Eventual fă o rezervare din timp, astfel încât să nu ajungi înfometat la o terasă fake cu prețuri mari și fără produse pe măsură.

Dacă nu îți pasă atât de mult de acest lucru, ci călătorești în alte scopuri, atunci rezervă un apartament în care îți poți găti. Pastele și salatele se pregătesc rapid, dar poți să și cumperi mai multe lucruri de la supermarket și să ai un picnic în parc.

Dacă vrei o experiență autentică, caută un restaurant recomandat de localnici. În madrid am găsit porții mari și gustoase la prețuri de trei ori mai mici față de cele mai comune localuri.

Bugetul pentru transport

Cum funcționează un card de credit? Am povestit aici ce este un ciclu de tranzacționare, iar unul dintre exemplele noastre preferate pentru utilitatea cardurilor de credit este închirierea unei mașini în vacanță. Majoritatea companiilor îți cer un card de credit tocmai pentru a dispune de un buget suficient de mare pentru a lăsa o garanție. Acest lucru este și în avantajul tău: atunci când cei 300€ sunt returnați pe card, tu nici nu știi că ți-au lipsit. Cu un card de debit, garanția ar fi putut să fie o treime din bugetul pentru întreaga vacanță – treime care ar fi fost astfel blocată pe perioada închirierii.

Bugetul pentru experiențe

Experiențele sunt lucrurile mele preferate în vacanțe, însă unii localnici vând niște lucruri scumpe, învelite în cele mai amuzante titluri: tur instagramabil al fântânilor din oraș, tur al cafenelelor de specialitate etc. Pe majoritatea am putea să le reproducem și noi cu ușurință, dar în același timp am avut parte de un tur ghidat excelent, plin de informații pe care n-aș fi știut să le caut, și pe care încă îl țin minte după aproape opt ani.

Atunci când îți alege experiențele, ai grijă să nu optezi pentru cele mai comune lucruri, deoarece s-ar putea să te simți mai turist decât ai vrea. 

Bugetul pentru suveniruri

Fiecare va achiziționa suvenirurile preferate, însă este important să nu picăm într-o plasă a cumpărăturilor, care să ne afecteze alte bugete. Suvenirurile clasice, magazinele de cadouri și târgurile amplasate în centre turistice nu oferă neapărat obiecte autentice. Uneori ne simțim vinovați, alteori îndatorați și căutăm să aducem acasă un aer din călătoria respectivă. Ca să fim siguri că aceste cadouri nu strică tot tabelul de cheltuieli, ne putem stabili încă de acasă un număr de cadouri și un buget maxim, pe care să nu le încălcăm.

Bugetul pentru shopping

Unele țări sunt un portal de acces pentru branduri îndrăgite sau pentru produse autentice, altele nu ne oferă nimic în plus față de magazinele pe care le avem și acasă. Cu toate acestea, spiritul vacanței ne poate inspira să fim mult mai cheltuitori, să ne bucurăm, să ne facem un cadou personal sau să nu mai facem calcule. La fel ca în cazul suvenirurilor, este recomandat să avem un buget setat în prealabil, pe care l-am gândit la „rece”, pentru a-l putea aplica la „cald”. Tot aici poți separa un buget pentru neprevăzute.

 

Folosește cardurile bancare de călătorii și care au moneyback la traveling

Vezi aici o listă completă cu cele mai bune carduri de călătorie, la care poți aplica direct

Citește materialul nostru despre cardurile de călătorie

George by BCR

George Moneyback îți aduce până la 20% înapoi la tranzacțiile cu comercianții parteneri, până la 12 rate fără dobândă și 55 de zile perioadă de grație. Primești asigurare de călătorie și protecție a cumpărăturilor și acces gratuit Business Lounge-ul Aeroporturilor Otopeni București și Internațional Cluj-Napoca.

Citește aici de ce apreciem George de la BCR.

Aplică aici pentru George

 

Patria Club

Patria Club are reduceri pentru o gamă largă de parteneri, printre care și Skarp, fără de care orice vacanță cu 25.000 de pași pe zi ar fi mai dificilă. Reducerea este aplicată tuturor clienților Patria, fie persoane fizice sau juridice.

 

OTP Mastercard Platinum

Cu OTP ai acces în salonul Mastercard Business Lounge din aeroportul Henri Coandă și primești reduceri exclusive prin programul Mastercard Premium & Business. 💪 Fiind un card Masterclass, automat beneficiezi de ofertele lor inedite, precum o noapte într-un iglu sau cazări pe moșii din Spania 🤩.

Aplică aici la OTP

 

Garanti Bonus Card

Bonus card Gold are o gamă largă de parteneri care oferă cashback, și, bonus:

  • Poți refinanța orice credit fără garanții de la altă bancă (în limita a 20.000 Lei) în 36 de rate fără dobândă
  • Ai acces la pachetul de beneficii Mastercard Premium – reduceri în 230 de locații partenere în România plus acces gratuit în Business Lounge-ul Aeroportului Cluj.

Aplică aici la Bonus Card Gold

 

 

Abonează-te la newsletter-ul bankata.ro pentru recomandări săptămânale despre buget și finanțe personale. Fără reclame și fără sfaturi inutile. Doar informații financiare de calitate!

Bankata.ro nu oferă servicii de consultanță în ceea ce privește produsele financiare. Scopul nostru este să te ajutăm să compari și să găsești produsul potrivit pentru tine.

Bankata.ro este gratis pentru toți utilizatorii și ne străduim zilnic să îți oferim informații personalizate și de calitate. În cazul în care unul dintre produsele afișate pe site-ul nostru se potrivește nevoilor tale, noi primim un comision de la instituția financiară, fără nici un cost suplimentar pentru tine. Recomandările noastre sunt tot timpul obiective și independente de parteneriatele pe care le avem.

 

Aboneaza-te la newsletter

Fii mereu la curent cu cele mai noi carduri si credite.

You have Successfully Subscribed!