Creditul de nevoi personale: Cum îl alegi în 2023

Răspundem la câteva întrebări pe care ai putea să le ai legat de creditele de nevoi personale: cum le alegi, ce contează, și, mai ales, ce dobânzi sunt potrivite în 2023.

Cum te poate ajuta un credit de nevoi personale

În funcție de nevoile și dorințele pe care le avem, de perioada vieții și de contextul economic, un card de credit sau un credit de nevoi personale ne poate susține foarte bine proiectele, grăbind eficient realizarea lor și împărțind suma respectivă în rate avantajoase.

Unele dintre tipurile de credite de nevoi personale pot fi perfecte pentru aceste situații:

  • Credite speciale pentru călătorii, relocări
  • Credite care vin odată cu diverse schimbări ale vieții, precum venirea pe lume a unui copil
  • Credite pentru renovări și mobilări, care sunt de obicei croite fix pentru aceste nevoi
  • Credite destinate achizițiilor verzi, precum mașini electrice, panouri solare și alte lucruri care aduc eficiență energetică
  • Credite de refinanțare.

Este important că aceste motivații sunt personale: banca nu te va întreba care sunt nevoile tale, iar ele nu trebuie justificate. Singurele lucruri care pot fi discutate sunt creditele cu specific nișat, unde instituția îți poate face o ofertă (precum un credit destinat renovării, de exemplu).

La ce să fii atent atunci când cauți un credit de nevoi personale

Calculează-ți dobânda

Cea mai mare diferență între un credit de nevoi personale și împrumutul de la o rudă căreia îi promitem că îi vom returna suma eșalonat este dobânda. Aceasta, împreună cu condițiile de creditare, face diferența majoră pe care vei dori să o analizezi atunci când îți alegi creditul perfect de nevoi personale.

Atunci când alegem creditul de nevoi personale potrivit nevoilor noastre este important să avem în vedere costurile creditului, respectiv DAE (dobânda anuală efectivă), care reprezintă costul total al creditului și include toate comisioanele percepute de către bancă: dobânda, comisionul de analiză al dosarului, comisionul de analiză, asigurarea creditului și comisionul de administrare cont curent.

Urmărește-ți cheltuielile

Pentru a ști ce nevoi ai, ce să faci mai bine și cum să îți planifici finanțele, este important să îți urmărești cheltuielile. Dacă pentru tine funcționează pixul și hârtia, te susținem, căci este important să ai un sistem pe care să-l completezi susținut, care să îți fie confortabil și prin care poți observa tipare de comportament financiar.

Analizează avantajele 

Ofertele creditelor de nevoi personale pot varia: unele au costuri zero atunci când vorbim de comisionul de credit, altele au dobânzi preferențiale dacă încasezi salariul la banca respectivă, alte instituții îți lasă opțiunea mai multor monede sau tipuri de dobânzi, altele îți pot refinanța un credit deja existent în condiții avantajoase. Dincolo de dobândă, este important să calculezi și cum poți pierde sau câștiga bani prin aceste oferte, respectiv să navighezi optim situația economică.

Gândește-te la suma maximă de care ai nevoie

Și apoi scade din ea 🙂 așa cum rata unui credit imobiliar poate fi de maximum 40% din salariul tău (minus alte rate și credite), în același fel și veniturile pot varia (inclusiv scădea), și este important să nu te îngreunezi cu o rată greu de plătit în fiecare lună. Lucrurile la care este important să te uiți sunt dobânda avantajoasă, ofertele și condițiile de creditare, respectiv contextul economic de la momentul respectiv.

Creditul de nevoi personale este o investiție pe care clientul o face pe o perioadă de maximum 60 de luni și vine la pachet cu un angajament lunar de plată. De aceea, este foarte important să

  • ne evaluăm necesitatea accesării creditului
  • să determinam dacă acesta este potrivit nevoilor noastre
  • să determinăm capacitatea maximă de rambursare
  • să ne întrebăm care este rata maximă pe care o putem plăti lunar și să fim în continuare confortabili.

Cum arată un credit avantajos în 2023

În acest moment, dobânda fixă este mai avantajoasă, deoarece îți lasă o sumă fixă lunară, care nu este afectată de schimbările economice. O dobândă fixă îți acordă spațiul unei rate pe care te poți baza, fără să te temi că indicii de referință se vor schimba la fiecare trei sau șase luni.

Dacă după un an sau doi condițiile din piață se schimbă, atunci creditul poate fi refinanțat. Atunci când inflația scade, scade implicit și dobânda de referință, iar creditul poate trece la o dobândă variabilă, care este cea avantajoasă în contextul de scădere al ratelor de referință.

Creditul de nevoi personale de la Garanti BBVA

Garanti oferă un credit de nevoi personale cu un plafon maxim de creditare de 115.000 de lei, pentru maximum 5 ani. Tipul de dobândă poate fi fixă sau variabilă.

Pe lângă venitul de bază (salariul), pot fi luate în calcul și veniturile din chirii sau alte tipuri de venituri, dar este important ca acestea să fie cel puțin egale cu salariul minim pe economie.

Un avantaj este, de asemenea, Asigurarea de Protecție a Rambursărilor Creditului, oferită gratuit de Garanti Bank și care acoperă achitarea ratelor în cazul pierderii involuntare a locului de muncă.

O simulare a dobânzilor preferențiale, atunci când alegi să îți încasezi salariul la Garanti BBVA:

  • Dobânda Anuală Efectivă (DAE) este de 11,20%/ an, pentru un credit de nevoi personale în valoare de 42.000 Lei, pe o perioadă de 53 luni cu rambursare în rate egale.
  • Dobânda este fixă 9,45%/ an, comisionul de analiză este 200 lei, iar comisionul de administrare lunar este 20 lei.
  • Valoarea ratei lunare este 992,37 Lei, iar valoarea totală plătibilă 52.927,01 Lei.

Pentru a aplica la creditul de nevoi personale sau la cel de refinanțare, poți apăsa aici.

 

Abonează-te la newsletter-ul bankata.ro pentru recomandări săptămânale despre buget și finanțe personale. Fără reclame și fără sfaturi inutile. Doar informații financiare de calitate!

Bankata.ro nu oferă servicii de consultanță în ceea ce privește produsele financiare. Scopul nostru este să te ajutăm să compari și să găsești produsul potrivit pentru tine.

Bankata.ro este gratis pentru toți utilizatorii și ne străduim zilnic să îți oferim informații personalizate și de calitate. În cazul în care unul dintre produsele afișate pe site-ul nostru se potrivește nevoilor tale, noi primim un comision de la instituția financiară, fără nici un cost suplimentar pentru tine. Recomandările noastre sunt tot timpul obiective și independente de parteneriatele pe care le avem.

Aboneaza-te la newsletter

Fii mereu la curent cu cele mai noi carduri si credite.

You have Successfully Subscribed!