Cele mai bune carduri bancare pentru copii

Sau cum să faci un cadou semnificativ de ziua copilului

 

Credem că cel mai bun cadou de ziua copilului este o investiție și o grijă în educația financiară a noii generații: un mod de a ne gândi la viitor și de a ne asigura că acum creștem copii cu gândire critică, care știu să îți evalueze finanțele în mod inteligent 🤞.

Noua generație de părinți, copii și bugete

Majoritatea părinților din generația Millennial (Y) își dorește ca noua generație (Z și Alpha) să nu preia anxietățile și greutățile financiare prin care au trecut ei, respectiv părinții lor. Cei din generația Baby Boomerilor, respectiv cei gen X au asistat (în România) la instaurarea comunismului, condițiilor economice precare, lipsa resurselor sau alternativelor atunci când venea vorba de locuri de muncă sau de nevoia de locuință. Generația Y a luat parte la o tranziție între comunism și capitalism odată cu revoluția, însă contextul economic nu a avut un cadru care să susțină sănătos această trecere, iar educația financiară (mai precis, a lipsei acesteia sau a surselor de documentare) au creat o generație derutată, care funcționează hibrid între cutumele conservatoare ale familiei și comportamentul youngster modelat în social media.

Am vorbit cu o parte din părinții preocupați de educația financiară pe care îi avem în jur și ne-au atras atenția câteva răspunsuri legate de relația copiilor lor cu banii:

  • Mulți copii nu fac diferența între costul unei înghețate și costul unei biciclete
  • Cumpărăturile sunt contextul cel mai întâlnit în care părinții le explică copiilor ce înseamnă a ne permite și a nu ne permite, obiectul se află sau nu pe lista de cumpărături, care sunt limitele de buget etc
  • Părinții se străduiesc să le ofere copiilor un stil de viață în care nu le lipsește nimic, însă în același timp se întreabă cum pot să aibă grijă ca cei mici să perceapă valoarea lucrurilor, respectiv să pună mai mult preț pe experiențe
  • Mulți părinți ne-au răspuns că ar fi confortabili să își susțină copiii toată viața, deoarece nu banii sunt cel mai important lucru
  • Deși și-ar dori și cred că e o idee bună, mulți părinți nu au încă un cont de economisire/ investiții pentru copil, o asigurare dedicată acestuia sau un buget fix destinat lui.

Majoritatea părinților intervievați au între 31 și 45 de ani și venituri lunare între 7.000 și 20.000 de lei.

Ne-am hotărât să detaliem cât de mult putem toate produsele și serviciile financiare pe care părinții le au părinții a gestiona cât mai smart cheltuielile și economiile destinate copiilor lor.

Citește și: Metode de economisire pentru noua generație – un material în care am explicat pe larg cum poți economisi eficient alocația copilului tău, investind banii inteligent.

 

De ce să le emiți copiilor un card de debit

În loc de bani numerar, deschiderea unui cont de debit pentru copilul tău poate fi o soluție excelentă. Copilul va avea acces la banii săi într-o secțiune a aplicației bancare dedicată copiilor, iar părintele va putea avea control asupra contului respectiv. Serviciile acestea ajută la responsabilizare, monitorizarea cheltuielilor și capacitatea de a înțelege și gestiona bugete. 

 

Gestionarea bugetului lunar

Unii părinți obișnuiesc să le spună copiilor că prin banii de buzunar alocați zilnic, ajung lunar la sume alocate destul de mari. Răspunsul corect este: nu îi mai oferi copilului bani zilnic, ci însumează bugetul respectiv și virează-i suma respectivă la începutul lunii (sau la data salariului). Acest lucru îi dă copilului ocazia să gestioneze singur un buget, chiar dacă la început va cheltui toți banii în prima zi, sau îi va economisi pentru ceva important la finalul lunii.

 

Responsabilizarea viitorului adult

Dacă nu ai încredere în judecata copilului tău sau îți este frică de cum va gestiona banii, probabil tocmai de aceea merită să treci la un buget lunar împreună cu el. Precum un angajat ținut din scurt, copilul nu va deveni niciodată un adolescent sau adult autonom, dacă nu are oportunitatea să își gestioneze singur resursele. Această metodă nu garantează că nu va greși la început până va trage singur concluzii folositoare, însă bugetul cu picătura poate garanta lipsa unei gândiri critice în ceea ce privește finanțele.

 

Înțelegerea practică a valorii banilor

Dacă un copil primește 20 de lei pe zi, bugetul alocat lui va însemna 600 de lei lunar. Sigur că unii copii primesc sume de mai puțin de 10 lei, iar alții de peste 50 – important este să facem diferența între cum se simte o sumă zilnică versus una lunară. În primă fază, 600 de lei pot însemna un buget uriaș, însă doar atunci copilul poate realiza ce înseamnă să gestionezi singur ieșirile cu prietenii de după ore, cât îți permiți să cheltui din bugetul rămas, la ce poți renunța pentru a cumpăra ceva mai scump sau ce ar însemna să economisești pentru a rămâne cu bani la sfârșitul lunii. Astfel de alegeri ne ajută să înțelegem și mici lecții cu care ne luptăm ca adulți:

  • Că orice cheltuială poate fi justificată, însă toate cheltuielile la un loc reprezintă o sumă problemă
  • De cele mai multe ori, pentru a face o nouă cheltuială, trebuie să renunțăm la alta sau să alegem între cele două
  • Ținem să cheltuim mai mult imediat ce am primit niște bani, respectiv să răbdăm cu un buget mic spre sfârșitul lunii
  • Micile sume zilnice pot fi ușor trecute cu vederea, însă cu ajutorul lor se pot economisi sume mari
  • Alegerile stilului de viață pot face diferența în buget, precum o călătorie cu metroul versus una cu Uber etc.

 

Mai mult control prin parental control/ notificări text etc

Opțiunile de parental control asigură că acel cont nu va cheltui bani excesiv sau peste o anumită sumă, va bloca tranzacțiile legate de jocuri de noroc, site-uri pornografice sau alte tipuri de activități interzise minorilor.

Părintele poate primi și notificări text de câte ori s-au cheltuit bani, iar copilul are și avantajele reducerilor din magazinele partenere ale cardului respectiv.

Aceste tipuri de produse doresc să asigure siguranța vieții copilului, și nu un micromanagement din partea părintelui. Copiii sunt inventivi, iar un control excesiv poate duce la idei mult mai creative de a gestiona banii în secret.

 

Boomer technology 🙂

Probabil mulți copii ar spune că varianta cash a banilor este ceva de pe vremea străbunicilor 🙂 un card asigură și plata contactless cu un ceas sau telefon și ne scutește de posibilitatea de a pierde sau a ni se fura banii fizici.

Citește și: Temerile financiare legate de finanțele noastre – un material despre stimuli care ne conduc atunci când e vorba de bani (frică, vină, rușine), niște moșteniri culturale pe care nu dorim să le transmitem și următoarelor generații.

 

De ce să le faci cadouri semnificative copiilor

Majoritatea living room-urilor moderne din casele cu copii arată ca o secțiune din magazinele cu jucării: pare că nu obiectele sunt lucrurile care le lipsesc copiilor din ziua de astăzi. De aceea, încă un cadou se poate pierde în dopamina de moment, fără să construiască ceva semnificativ pentru viitor.

Dacă părinții își doresc să îi ajute pe copii să înțeleagă valoarea lucrurilor, să ia decizii bune pentru ei și să gestioneze singuri situații, atunci și cadourile pot avea o însemnătate pe termen lung, care să îi susțină pe viitor. Oferindu-le experiențe în care îi tratează cu respect și considerație pot stimula o evoluție sănătoasă pentru copiii lor.

 

Cele mai bune carduri cu produse pentru copii

Mai jos reunim produsele bancare destinate copiilor care ne plac cel mai mult. Ne străduim să oferim detalii cât mai clare și experiențe cât mai simple legate de cele mai bune oferte, precum și despre care aspecte din educația financiară pot susține alegeri inteligente.

 

BCR 

Produsul Xteen de la BCR este destinat adolescenților între 14 și 19 ani și are costuri zero pentru: emiterea cardului, administrare contului și a cardului, respectiv retragerea de la ATM-ul propriu. Poți alege design personalizat (în trecut au avut chiar un card Augmented Reality, curated de cei de la One Night Gallery) și primești 0.20% bonus la dobândă atunci când deschizi un plan de economii.

Citește și: De ce ne place George by BCR

Aplică aici la BCR

 

Revolut

Revolut îți oferă opțiunea să adaugi conturi pentru copii, asociate contului tău (același sistem ca la Netflix, de exemplu). În plus, poți deschide și un Vault destinat copiilor. În secțiunea de Kids poți controla tipul de plăți pe care le face, să primești alerte pentru anumite sume, dar și să creezi obiective sau task-uri pentru a atinge anumite bugete.

În funcție de planul Revolut, tu și familia ta puteți beneficia automat de asigurare de călătorie atunci când sunteți în afara țării.

Citește și: Totul despre de ce ne place Revolut

Aplică aici la Revolut: dacă aplici prin Bankata, primești 3 luni gratis de Revolut Premium

 

Banca Transilvania

Banca Transilvania oferă două tipuri de produse destinate copiilor, respectiv adolescenților:

  • Pachetul Highschool Banca Transilvania este destinat adolescenților între 14 și 18 ani, care pot primi și alocația sau bursa direct pe card, în mod gratuit. Automat, copilul primește asigurare de călătorie oriunde în Europa, dar și reduceri la transportul în comun și la magazinele partenere.
  • BT Kidcont necesită o contribuție minimă de 500 de lei (sau echivalentul în €) pentru un cont de economii. La aniversare, dobânda încasată este de 4.25%.

 

Unicredit

Cardul Mastercard Young este destinat copiilor între 6 și 18 ani și nu permite retrageri de numerar – acest lucru este un element în plus de siguranță. Costurile cardului sunt zero, iar părintele poate transfera bani direct în contul Junior. Părintele poate refuza tranzacții, seta limite zilnice de cheltuieli, iar cardul poate fi atașat unui cont în RON, € sau $.

 

BRD

Poți beneficia de produsele BRD pentru copii prin două opțiuni:

  • BRD ISIC este destinat copiilor de peste 14 ani și aduce reduce la peste 126.000 de magazine partenere din lume
  • BRD AtuStart este un cont de economii pentru minori, care are o dobândă de 1.7% pe an.

 

Cum poți investi inteligent pentru copii

Dacă ai ajuns până aici, îți mulțumim că ne citești ^_^ Lăsăm mai jos cele mai importante lucruri pe care să le știi legat de investiții, cu liniuță, precum un bot din noua generație de AI:

Abonează-te la newsletter-ul bankata.ro pentru recomandări săptămânale despre buget și finanțe personale. Fără reclame și fără sfaturi inutile. Doar informații financiare de calitate!

Bankata.ro nu oferă servicii de consultanță în ceea ce privește produsele financiare. Scopul nostru este să te ajutăm să compari și să găsești produsul potrivit pentru tine.

Bankata.ro este gratis pentru toți utilizatorii și ne străduim zilnic să îți oferim informații personalizate și de calitate. În cazul în care unul dintre produsele afișate pe site-ul nostru se potrivește nevoilor tale, noi primim un comision de la instituția financiară, fără nici un cost suplimentar pentru tine. Recomandările noastre sunt tot timpul obiective și independente de parteneriatele pe care le avem.