Bugetul în cuplu

Cum să gestionezi optim finanțele împreună cu partenerul tău

 

Și să păstrezi conflictele despre serialele și mâncarea pe care le alegeți în seara respectivă.

Metode de a gestiona bugetele în cuplu

Așa cum povesteam atunci când vorbeam despre dating & banking, cuplurile încep să între în relații stabile din ce în ce mai târziu. Asta înseamnă că atunci când două persoane se mută împreună, ele deja și-au format obiceiuri financiare, conturi bancare și un mod de a gestiona cheltuielile pe care-l consideră (sau nu) ideal. Unirea acestor obiceiuri într-un sistem funcțional are nevoie de două aspecte:

  • Să funcționeze în cadrul nevoilor comune ale cuplului, precum facturi lunare, vacanțe periodice, sau nuanțe precum economii și investiții
  • Să mențină autonomia fiecărui individ, astfel încât să nu creeze tensiuni și presiuni noi, sau ca părțile să se simtă dependente din punct de vedere financiar de noua formulă.

 

Finanțe complet separate

Studiile arată cu perechile care împart complet finanțele lor sunt mai fericite, însă aceste studii sunt legate și de cuplurile cu venituri joase. Are complet sens, căci sumele mici sunt gestionate mai bine în echipă, iar în acel caz nici nu vorbim neapărat despre bugetare și gestiune, cât despre a cheltui banii de trai (poate ți-ar plăcea episodul nostru din podcast despre bugete, alături de Jo Ilie de la Mealplanning de care te poți ține).

Însă atunci când vorbim de sume mai mari, sau de oameni care se întâlnesc după ce și-au creat deja obiceiuri și depozite financiare, mulți preferă o independență pe care o percep drept siguranță.

Din acest punct de vedere, multe perechi preferă să nu se consulte sau să nu vorbească despre banii pe care decid să îi cheltuie, economisească sau investească. Au transparență pe câteva cheltuieli lunare de bază, însă restul lucrurilor se întâmplă și tacit – acest lucru are legătura și cu cultura socio-economică din care provenim.

Dacă decideți să vă administrați separat cheltuielile, atunci singurul lucru de care veți avea nevoie este de un instrument prietenos cu care vă urmăriți propriile cheltuieli (noi suntem adepții înregistrării datelor, pentru ca apoi să vedem ușor tiparele și să știm cum putem aduce îmbunătățiri).

Avantaje: un domeniu în minus de discutat în contradictoriu, eventuală independență și autonomie.

Dezavantaje: lipsa unei comunicări mai ample, complicații în cazul proiectelor comune, nu neapărat aplicabil pe termen lung.

 

Finanțe complet unite

În România nu există sistemul de joint accounts, similar celor din State. Cu toate acestea, cuplurile pot apela la artificii pentru a-și ține banii împreună, precum accesul în homebank sau la cardurile bancare. Cu toate acestea, un eventual conflict poate escalada, iar persoana care nu este titularul contului respectiv să aibă de suferit.

Avantaje: claritate și o imagine clară asupra finanțelor, comunicare și lucru în echipă

Dezavantaje: aceste cupluri tind să chestioneze și să fie sceptici față de istoricul cheltuielilor, căci este ușor să ne întrebăm cum de s-au cheltuit atâția bani pe diverse lucruri atunci când avem tot istoricul în față și vedem toate costurile la un loc.

 

Trei sertare diferite

Unele cupluri decid să construiască un sistem care să funcționeze abordând metoda împărțirii banilor în trei categorii.

  1. Bugetul de bază, pentru cheltuielile predictibile, lunare, nevoi: facturi, transport, mâncare, sănătate etc. Acesta este estimat dinainte, apoi cele două persoane contribuie cu sume egale. Acest buget are rolul de a asigura baza cheltuielilor fixe, nenegociabile, peste care nu am putea sări.
  2. Bugetul secundar, pentru dorințe și cheltuieli stabilite împreună în funcție de planuri: vacanțe, noi electrocasnice, experiențe. Fiind mai spontane sau impredictibile, aceste cheltuieli sunt discutate cu ceva timp înainte, sau au o limită de buget completată la fiecare salariu. Prin acest buget se construiesc planuri legate de stil de viață, se discută valori și priorități și se acordă o perspectivă realistă pe axa „unde suntem vs unde ne dorim să ajungem”.
  3. Bugetul separat, pe care fiecare și-l păstrează în funcție de preferințe. Banii pot merge în mici gesturi de self care, surprize, cadouri, economii, investiții. Scopul bugetului este să acorde intimitate și independență fiecărei părți din cuplu.

Vezi Modelul Bankata de Buget Anual

Partenerii plătesc alternativ

Una dintre iluziile comunicării este atunci când partenerii spun că plătesc cu rândul diverse categorii de cheltuieli: aparent, acest sistem hibrid funcționează, însă are nevoie de un sistem matematic care să țină cont de sumele distribuite și de echitabilitatea lor. Majoritatea cuplurilor spune că preferă această metodă în loc de a vorbi prea mult despre bani, însă acest lucru poate fi compensatoriu pentru o temere comună în societatea noastră. De aceea, credem că este important să ne facem un buget la finalul fiecărui luni, pentru a înțelege mai bine unde, cât și pe ce cheltuim.

 

Cum să urmărești cheltuielile

Orice metodă inventată de tine

Chiar și un tabel realizat de tine poate fi o metodă excelentă. Mulți dintre cei cărora le place să personalizeze orice sistem, nu doresc să folosească aplicații sau nu au încredere în structurile făcute de alții preferă să creeze propriile bugete și asta e ok. Noi sugerăm ca atunci când creezi propriul tău tabel să:

  • Împarți pe categorii (nevoi, dorințe, economii, investiții)
  • Notezi toate sursele de venit
  • Creezi subcategorii, precum facturi, mâncare, transport, haine, vacanțe, cadouri etc
  • Calculezi atât media pe lună, cât și suma finală într-un an
  • Personalizezi într-o combinație de culori care îți place, ca să îți fie drag să revii 💛

 

Folosește Splitwise

Inițial folosită de grupuri de prieteni în vacanțe, Splitwise a devenit o metodă ușor de folosit pentru orice tip de cheltuieli comune sau parteneri care împart o gospodărie. De exemplu, dacă într-o listă de cheltuieli la comun cineva plătește o factură de 150 de lei, iar altcineva cumpărături de 250 de lei, balanța va fi de 100 de lei în favoarea celei de-a doua persoană. Aceasta se actualizează în timp real, ceea ce este mult mai simplu decât să fac transferuri după fiecare tranzacție.

 

Folosește produsele bancare

În această listă cu numeroase motive pentru care ne place George by BCR povesteam că apreciem mult opțiunile de tracking din aplicația George, inclusiv de la alte bănci. George îți oferă statistici, este plin de culori personalizabile și vine și cu bonusul de mult cashback la cumpărături.

Poți aplica aici la George.

La Revolut (vezi aici de ce ne place) poți eticheta fiecare tranzacție și obține rapoarte lunare pentru fiecare categorie. Categoriile sunt personalizabile și pot reține comerciantul și pentru tranzacțiile viitoare. De exemplu, chiar dacă automat Farmacia Tei era etichetată ca Health, poți crea o nouă categorie Beauty, iar toate viitoarele tranzacții să fie alocate acesteia.

Poți aplica aici la Revolut.

 

Alte soluții pentru gestionarea finanțelor în familie

Soluții pentru renovare

Soluții pentru dating

Soluții pentru călătorie

 

Abonează-te la newsletter-ul bankata.ro pentru recomandări săptămânale despre buget și finanțe personale. Fără reclame și fără sfaturi inutile. Doar informații financiare de calitate!

Bankata.ro nu oferă servicii de consultanță în ceea ce privește produsele financiare. Scopul nostru este să te ajutăm să compari și să găsești produsul potrivit pentru tine.

Bankata.ro este gratis pentru toți utilizatorii și ne străduim zilnic să îți oferim informații personalizate și de calitate. În cazul în care unul dintre produsele afișate pe site-ul nostru se potrivește nevoilor tale, noi primim un comision de la instituția financiară, fără nici un cost suplimentar pentru tine. Recomandările noastre sunt tot timpul obiective și independente de parteneriatele pe care le avem.

Aboneaza-te la newsletter

Fii mereu la curent cu cele mai noi carduri si credite.

You have Successfully Subscribed!