Biroul de Credit: cum soliciți o ștergere și cât durează

Cu siguranță, ca adult, ai câteva obiective pe care ți le-ai impus și pe care dorești să le atingi într-un timp cât mai scurt, pentru a te putea bucura de viață așa cum îți dorești. Astfel, fie că obiectivul tău constă în achiziția unei locuințe, a unei mașini sau poate îți dorești să deschizi o afacere, toate aceste lucruri presupun investiții financiare generoase.

Dacă nu dispui de suma de bani totală de care ai nevoie, poți să apelezi la un împrumut pentru a obține diferența de bani necesară. Aceasta este modalitatea cea mai frecvent întâlnită în rândul românilor.

Aprobarea unui credit este influențată de informațiile provenite de la Biroul de Credit. Descoperă tot ce trebuie să știi despre acesta.

  • Ce este Biroul de Credit
  • Când ești raportat la Biroul de Credit
  • Cum poți afla ce informații sunt înregistrate despre tine la Biroul de Credit
  • Legea care permite ștergerea din Biroul de Credit
  • Când se pot șterge datele înregistrate la Biroul de Credit
  • Cât durează ștergerea din Biroul de Credit
  • Cât costă ștergerea din Biroul de Credit

 

Ce este Biroul de Credit

Biroul de Credit este o instituție înființată în 2004 la inițiativa organismelor financiare internaționale, a Băncii Naționale a României și a sectorului financiar-bancar românesc. Acesta administrează o bază de date unde instituțiile de credit, dar și instituțiile financiare nebancare participante înregistrează 2 tipuri de informații:

  • date cu caracter personal ale solicitanților de credit;
  • informații referitoare la creditele acordate împrumutatului.

Prelucrarea acestor date se realizează în baza interesului ambelor părți: pentru împrumutat, datele înregistrate în Biroul de Credit pot facilita accesarea unui credit, iar pentru instituțiile de credit, informațiile permit evaluarea capacității solicitanților unui credit de a-l rambursa.

Abonează-te la newsletter-ul bankata.ro pentru recomandări săptămânale despre buget și finanțe personale. Fără reclame și fără sfaturi inutile. Doar informații financiare de calitate!

Verificare Birou de Credit: când este necesară?

Interogarea Biroului de Credit are loc la fiecare solicitare a unei persoane de a accesa un credit, iar informațiile obținute influențează scoringul și decizia instituției de a acorda creditul sau nu.  Această verificare are loc chiar și în cazul în care optezi pentru un card de credit.

👉 Descoperă selecția noastră de carduri de credit și profită de cele mai avantajoase dobânzi!

Totodată, verificarea informațiilor personale înscrise în Biroul de Credit și a scorului de credit poate fi făcută de către orice persoană prin crearea unui cont pe birouldecredit.ro

 

Scoringul: ce este și cum se calculează?

Scoringul, cunoscut și sub denumirea de „credit score”, este un algoritm folosit de către instituțiile de credit pentru a determina potențialul unui solicitant de credit de a-și plăti ratele la timp și de a rambursa integral împrumutul.

Scoringul se calculează luând în considerare 5 factori:

  1. istoricul plăților efectuate de solicitant (are o pondere de 35% în punctajul final);
  2. creditele active/ în derulare (cu o pondere de 30%);
  3. durata istoricului (cu o pondere de 15%);
  4. credite noi (cu o pondere de 10%);
  5. tipurile de credit obținute în trecut de către solicitant (cu o pondere de 10%).

În urma calculului unui credit score, solicitantul de credit poate obține un punctaj între 300 și 850, unde 300 este foarte slab, iar 850 este excelent.

👉 Dacă ai nevoie de un credit ipotecar, scoringul poate influența decizia instituției financiare la care apelezi. Pentru că fiecare instituție are propriile reguli și criterii de acordare a creditelor, este bine să te informezi cu privire la cât mai multe oferte existente pe piață pentru a te asigura că faci cea mai bună alegere pentru tine!

Cum poți să îți îmbunătățești scorul de la Biroul de Credit?

Există mai multe modalități prin care îți poți îmbunătăți scorul de la Biroul de Credit. Iată care sunt cele mai eficiente:

  • dacă ai restanțe la credite vechi, încearcă să le rambursezi;
  • plătește rata la timp pentru creditele în derulare;
  • stabilizează-ți veniturile și cheltuielile pentru un scor de credit optim;
  • încearcă să refinanțezi sumele datorate cu ajutorul unui credit de refinantare;
  • dacă încă nu ai istoric de creditare, creează-ți. Cel mai simplu mod de a crea un istoric de creditare este achiziția unui card de credit pentru care să achiți la timp suma întreagă a extrasului.

Când ești raportat la Biroul de Credit

La Biroul de Credit sunt raportate toate persoanele care solicită un credit, indiferent de istoricul acestora referitor la accesarea de credite în trecut. Astfel, baza de date a Biroului de Credit cuprinde 3 tipuri de informații:

  • date negative, adică informații despre clienții rău-platnici;
  • date pozitive, adică informații despre clienții bun-platnici;
  • scoring – nota finală calculată în funcție de datele de mai sus, prin care Biroul de Credit evaluează riscul de credit al unui client.

Datele negative raportate la Biroul de Credit se referă la:

  • clienții cu restanțe la credite mai mari de 30 de zile și cu sume restante mai mari de 10 lei;
  • clienții care au comis o infracțiune sau o contravenție în relație directă cu o instituție financiară, pentru care s-a emis o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă;
  • clienții care au furnizat date neconforme la momentul solicitării împrumutului.

Înaintea transmiterii acestor informații către Biroul de Credit, instituția financiară în cauză are datoria de a înștiința clientul cu minimum 15 zile înainte de a-l raporta.

Datele pozitive înregistrate în Biroul de Credit cuprind informații despre:

  • produsele de finanțare utilizate de către solicitantul care nu înregistrează restanțe la plată, inclusiv carduri de credit, overdraft/descoperit de cont sau credite de nevoi personale;
  • detalii despre aceste produse de finanțare, precum: valoarea creditului, soldul rămas, rata lunară, limita cardului de credit și durata finanțării.

Înainte de a accesa un credit, poți să faci un calcul simplu pentru a estima care este rata pe care ar trebui să o plătești, în funcție de tipul de credit pentru care optezi, valoarea totală și tipul de dobândă.

👉 Folosește un calculator online pentru a estima rata pe care ar trebui să o plătești pentru un credit ipotecar, folosind noul indice de referință IRCC.

Cum poți afla ce informații sunt înregistrate despre tine la Biroul de Credit

Orice persoană care dorește să obțină un credit poate solicita dreptul de acces la informațiile personale înregistrate în Biroul de Credit, astfel:

  • în mod direct, prin accesarea site-ului Biroului de Credit;
  • printr-o scrisoare trimisă la Biroul de Credit;
  • la instituția financiară pe care o alege pentru accesarea creditului.

Legea care permite ștergerea din Biroul de Credit

Conform art. 6, alin. 1 al Regulamentului UE 2016/ 679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal, aceasta este legală dacă este îndeplinită cel puțin una dintre următoarele condiții:

  • persoana vizată și-a dat consimțământul pentru prelucrarea datelor cu caracter personal;
  • prelucrarea este necesară pentru executarea unui contract în care persoana vizată ia parte;
  • prelucrarea este necesară în vederea îndeplinirii unei obligații legale care îi revine operatorului;
  • prelucrarea este necesară în scopul intereselor legitime urmărite de operator sau de o parte terță, cu excepția cazului în care prevalează interesele sau drepturile și libertățile fundamentale ale persoanei vizate.

Conform prevederilor art. 17 alin. 1, lit. b), persoana vizată are dreptul de a obține ștergerea datelor atunci când una dintre condițiile de mai sus este încălcată sau atunci când își retrage consimțământul pe baza căruia are loc prelucrarea datelor cu caracter personal.

Când se pot șterge datele înregistrate la Biroul de Credit

Datele înregistrate la Biroul de Credit se pot șterge atunci când:

  • Expiră perioada de stocare a datelor. În această situație nu trebuie făcută o cerere de către solicitantul de credit, deoarece datele se șterg automat.
  • Datele au fost prelucrate cu nerespectarea prevederilor legale. În cazul în care nu îți dai acordul pentru introducerea datelor în Biroul de Credit, poți să ceri instituției financiare la care apelezi pentru credit să șteargă datele.
  • Biroul de Credit sau Participanții sunt obligați prin lege să șteargă datele solicitantului de credit.

Cât durează ștergerea din Biroul de Credit

În general, datele unui solicitant sunt stocate în Biroul de Credit timp de 4 ani, după care se șterg automat. Dacă din anumite motive dorești ca datele să fie șterse mai repede, poți face o solicitare în acest sens, iar procedura va dura, în medie, aproximativ 30 de zile.

Cât costă ștergerea din Biroul de Credit

Există societăți care furnizează servicii de ștergere a datelor din Biroul de Credit. Dacă apelezi la o astfel de societate, aceasta poate percepe o taxă considerabilă pentru efectuarea demersurilor de ștergere a datelor. Trebuie să ai în vedere însă că aceste societăți nu îți pot garanta succesul demersului și, de cele mai multe ori, taxa plătită nu este returnabilă. 

Totodată poți să apelezi și la un jurist pentru ștergerea datelor din Biroul de Credit. În acest caz, în general, taxa pe care ar trebui să o plătești este de 2.000 – 3.000 de lei.

În cazul în care există motive temeinice pentru ștergerea datelor din Biroul de Credit, ai posibilitatea de a solicita acest lucru la instituția financiară care le-a înscris și astfel poți obține ștergerea datelor în mod gratuit.

 

Biroul de Credit oferă instituțiilor financiare informații prețioase referitoare la solicitantul unui credit. În urma acestor informații și ținând cont de câteva aspecte particulare pentru fiecare instituție în parte, este decisă aprobarea sau respingerea unui împrumut. Pentru a te asigura că ai cele mai bune șanse de a obține un credit, asigură-te că Biroul de Credit are înregistrate informații pozitive despre tine. Profită de informațiile din acest articol și află tot ce trebuie să știi despre Biroul de Credit, inclusiv despre ștergerea informațiilor din baza de date.

Sursă foto: shutterstock.com

 

Abonează-te la newsletter-ul bankata.ro pentru recomandări săptămânale despre buget și finanțe personale. Fără reclame și fără sfaturi inutile. Doar informații financiare de calitate!

Bankata.ro nu oferă servicii de consultanță în ceea ce privește produsele financiare. Scopul nostru este să te ajutăm să compari și să găsești produsul potrivit pentru tine.

Bankata.ro este gratis pentru toți utilizatorii și ne străduim zilnic să îți oferim informații personalizate și de calitate. În cazul în care unul dintre produsele afișate pe site-ul nostru se potrivește nevoilor tale, noi primim un comision de la instituția financiară, fără nici un cost suplimentar pentru tine. Recomandările noastre sunt tot timpul obiective și independente de parteneriatele pe care le avem.

Aboneaza-te la newsletter

Fii mereu la curent cu cele mai noi carduri si credite.

You have Successfully Subscribed!