Un rezumat al lucrurilor pozitive care ne fac norocoși să trăim într-o România digitală 💛
Am observat că românii care locuiesc în afara țării și o vizitează rar se așteaptă să găsească țara așa cum au lăsat-o: un scenariu în care totul este analog și nemodernizat, comparat mai degrabă cu acum 25 de ani, față de acum 5 ani. De multe ori am întâlnit în România servicii mai bune, mai intuitive și mai ușor de folosit ca în afară, așa că vrem să enumerăm lucrurile pentru care luăm 10 cu felicitări și coroniță.
România digitală
Odată cu trecerea timpului și a plimbărilor în diverse colțuri ale lumii am observat ce multe privilegii și sisteme modernizate avem în România. Nu am mai petrecut doar timp descoperind lucruri mișto în afară, ci ne-am și bucurat să vedem că „stăm bine”. România este o țară cu profil de early adopter, ceea ce înseamnă că dacă italienii au renunțat mai greu la cafeaua lor pentru cafenele de specialitate, noi le-am deschis peste tot. Dacă ei au în meniu doar preparate tradiționale, noi am adoptat avocado cu ou poșat, împreună cu cuvântul brunch. Nu suntem cei mai buni la a ne onora moștenirile culturale (și nici nu am avut resurse pentru a fi), însă atunci când vine vorba de ceva nou, cu efect imediat, reușim să implementăm.
Disclaimer: lucrurile sunt în continuă schimbare, astfel că anumite experiențe ar putea să nu mai fie la fel atunci când citești acest text. De multe ori, în România avem lucruri noi pentru că nu am dezvoltat sistemele în același timp ca cei din vest, ci mai târziu. Asta poate duce la un aparat cu touch screen pentru a-ți cumpăra bilet de tren în România, în timp ce în Franța am folosit o mașină care avea o rotiță pentru a dat next next pe ecran pentru click-ul dorit, ceva ce părea vechi de vreo 20 de ani. Pe de o parte, 1>0 pentru România, pe de alta, Franța le avea atunci când noi stăteam la cozi. Give and take.
Din punct de vedere al norocului, România este (încă) una dintre țările din Europa în care încă te poți uita la opțiunea de a achiziționa o proprietate prin credit. Este adevărat că avem inflație, iar prețul pe metru pătrat pare că se scumpește încontinuu și cel mai bun moment să fi cumpărat a fost ieri. DAR, situații similare din punct de vedere proporțional din alte țări (precum Germania, de exemplu) presupun că nici nu te poți uita la prețul imobiliarelor, cu atât mai puțin dacă ai o familie cu copii pe care vrei să-i crești într-un spațiu decent. Am scris și în finalul acestui text cum arată, mai exact, această oportunitate în spațiul românesc. Și nu, nu întâmplător acest text este scris în apropierea zilei naționale 🇷🇴🥹🫶.
Citește și Care este prețul imobiliarelor din Europa?
#Banking
Carduri și credite online
Atunci când mergi la bancă doar cu buletinul, reprezentantul te poate identifica instant în sistem, dacă ai veniturile înregistrate la ANAF. Mai mult, uneori nici nu este nevoie să mergi propriu-zis cu buletinul, ci poți accesa aceste servicii și dacă ai venituri din străinătate și locuiești acolo.
Nu este nevoie să ai o „scuză” pentru a accesa serviciile online: aproape toate băncile îți oferă acum opțiunea să îți deschizi un cont de pe canapeaua ta, din vacanță, de la un festival, din cort, de la o coadă. Banking-ul este mai digital ca oricând și ne bucurăm să raportăm asta. Mai jos câteva materiale despre conturile noastre preferate, care sunt user friendly și digital savvy.
- Care este topul conturilor pe care le poți deschide 100% online, cu zero drumuri la bancă
- De ce ne place George by BCR?
- Care sunt cele mai bune conturi bancare digitale în 2023?
Rețeaua de ATM-uri
În România poți merge la orice bancomat pentru a retrage bani cash, cu carduri de oriunde din lume. Multe alte țări au acorduri limitate între bănci, iar „oriunde în rețeaua de ATM-uri” nu este un catch phrase cu care băncile să-și facă reclamă.
Lipsa carnetului de cecuri
Probabil ai fi uimit cât de mult încă se mai folosesc carnetele de cecuri, landlines (telefoanele fixe) și alte metode analog în Statele Unite. La acest capitol, ne bucurăm că băncile nu încurajează deloc acest sistem, fiind de fapt digitalizate și făcând din această calitate o competiție, aducând mereu ceva nou.
Programul Mastercard
Programul Mastercard cu Point of Sale (POS) a înarmat orice comerciant cu un POS mobil, iar acum poți cumpăra cu cardul (probabil doar atingând telefonul sau ceasul, dacă ești ca noi) inclusiv la vânzătorii ambulanți, stradali, care se află în puncte mobile, la târguri, expoziții, evenimente, în deplasare etc.
Personal, eu folosesc cash doar la piață, de unde cumpăr fructe și legume direct de la producători. Însă în afară de aceste cumpărături, nu mi se întâmplă niciodată să am o problemă de cash only, astfel că nici nu am vreodată cash, ci doar carduri în Wallet-ul de pe telefon.
Administrative
Ghiseul.ro este o platformă pe care îți poți vedea statusul impozitelor sau amenzilor, respectiv poți face plăți și a avea toate lucrurile importante în același loc. Aici găsești impozitul pe proprietăți sau autoturisme, eventuale datorii la DITL-ul de care aparții (Direcția de taxe și impozite locale), amenzi rutiere etc.
Plata tuturor facturilor se poate face online: eu prefer să le plătesc pe site-urile comercianților sau să las sumele să se tragă automat de pe card, dar pe lângă acestea există multiple opțiuni de transfer, folosire a punctelor tip Paypoint din benzinării sau magazine, plata prin bănci, prin atât de multe moduri încât facturile au nevoie de o pagină în plus pentru a lista toate aceste opțiuni:

Bonus: multe produse bancare sunt bine gândite și aproape de inima și interesele utilizatorilor. Unul dintre exemplele noastre preferate este cardul WWF de la Garanti BBVA, care donează, 0,3% din valoarea unei achiziții către proiectele WWF, ce vizează conservarea naturii în ariile protejate din Carpați, de-a lungul Dunării și în Delta Dunării. Acest lucru se întâmplă la orice cumpărătură efectuată cu WWF Bonus Card, iar donația este făcută în numele posesorului cardului de credit. Poți aplica aici pentru Bonus Card WWF.
Mijloacele de transport
Dacă ai mașina ta
Plata parcării, rovinieta, RCA, Casco și asigurările de călătorie pot fi toate plătite online, fără să fie nevoie să te deplasezi pentru asta. Îmi place în mod special această secțiune, pentru că altfel am fi într-o problemă de tip „oul sau găina”, în care am merge cu mașina fără RCA și Casco pentru a încheia RCA și Casco ?.
Dacă mergi cu transportul în comun
Tot ce fac eu în mijloace de transport este să apropii telefonul și să plătesc instant. În unele orașe folosesc și aplicația 24Pay pentru autobuz (am încercat-o în Brașov și București), dar acolo am observat un meniu vast, care include și plata facturilor și a parcărilor.
Sunt frecvent întrebată dacă este nevoie de cash sau de un card specific pentru rutele de metrou sau autobuz, însă călătoria cu mijloace de transport nu a fost vreodată mai simplă, fără să mai fie nevoie să ne cumpărăm bilet dinainte, că poate stația nu are ghișeu, ghișeul este închis, personalul de acolo vine în 15 minute (dar nu a spus când a plecat), sau cât timp am stat la coadă a plecat autobuzul.
Dacă alegi ride sharing sau ride hailing: călătorește cu Blue
Pe lângă faptul că avem multiple opțiuni de ride sharing, aplicații și plata cu cardul în orașele mari, acum avem și un nouă opțiune în capitală. Blue acordă multă atenție curselor și confortului pasagerilor, are o flotă de mașini majoritatea electrice și rezolvă nevoia de transport cu o soluție inteligentă: șoferii contractați au parte de un training susținut, interviuri și drive test (!).
Îți oferim un cod exclusiv de reducere pentru călătoriile cu Blue! Codul adaugă o reducere de 75% călătoriei tale, în limita a 21 de lei. Vei regăsi codul în newsletterul Bankata.
Abonează-te la newsletter pentru a primi codul de reducere pentru călătorii cu Blue!
Delivery & shopping
Groceries
În perioada pandemiei am fost surprinsă să descopăr că nu toate țările făceau livrări de cumpărături, așa ca noi. În timp ce eu mă bucuram de a nu căra cumpărături sau a petrece timp în magazine încă dinainte de 2020, rude și prieteni îmi povesteau că supermarketurile din orașele lor nu oferă această opțiune și că ei continuă ritmul offline pentru cumpărături. Aici serviciile precum Freshful, Sezamo sau Bringo vin direct cu POS-ul la ușa ta, asta dacă nu ai plătit deja prin aplicație, cu cardul deja salvat. În plus, beneficiez frecvent de livrare gratuită datorită ofertelor (unele fiind exclusiv online).
Ce mă bucură foarte mult este și atenția acordată micilor producători: sunt din ce în ce mai multe cooperative de ferme mici care vând online legume și fructe proaspete, de soiuri rare, îngrijite cu drag și aduse în aria lor de producție.
PS: în offline, din ce în ce mai multe magazine au opțiunea de self service, astfel încât să îți gestionezi tu produsele atunci când le achiziționezi.
Food
Rețeaua de livrare are o dinamică atât de bună încât a schimbat traficul din București și a creat reportaje despre livratorii care au călătorit (literalmente) peste mări și țări pentru a avea un job aici. Materialul este destul de heartbreaking, însă este important să ne aducem aminte de propriul privilegiu de care noi beneficiem în tot acest sistem: se poate comanda mâncare oricând de oriunde, iar lucrurile de care ne plângem sunt tot o mostră de cât de norocoși suntem și de câte opțiuni avem.
Curierat
Avem o rețea de lockers (precum Easybox) foarte răspândită în toată țara. Nu ne aduc angajamentul de a fi acasă atunci când vine curierul, iar unele oferă premii dacă ridici coletele în primele 2 ore de livrare (da, m am dat jos din pat pentru iPhone. Nu l-am câștigat, dar a meritat pentru opțiunea de a spune tuturor L-am primit gratis atunci când am cumpărat bobițe de pisici.
Poate nu avem Amazon în România, însă produsele ajung repede, comercianții au mutat Black Friday ca să aibă timp coletele să ajungă înaintea de minivacanța din Decembrie, companiile de curierat au dezvoltat aplicații prin care poți reprograma livrarea sau schimba adresa de destinație.
Dacă vrei să citești mai multe despre cum să faci shopping online de nota 10, aici avem un material destul de evergreen cu tips and tricks. Happy digital shopping!
O ofertă de carduri de credit digitale super avantajoase:
| Banca | Denumire | Număr maxim de rate | Dobânda | Cashback | Aplică! |
| ING | ING Credit Card | 48 de rate la magazinele partenere | 25% | 15% | Aplică Online |
| BCR | Cardul BCR IKEA | 60 la magazinele IKEA și 12 rate la orice alt comerciant | 15% | 15% | Aplică Online |
| Alpha Bank | Alpha MasterCard Credit | 12 | 27,91% | NU | Aplică Online |
Mediul Real estate
Aici nu este vorba despre mediul digital, ci despre oportunitate. În românia, 95% din populație este proprietar, ceea ce poate spune despre cultura noastră/ moștenirea economică/ iubirea de glie/ Moromeții etc, însă ce este important este că este o țară în care ai șansa să ai un activ imobiliar în portofoliul tău!
În acest moment, vârsta la care oamenii devin proprietari pentru prima dată în Statele Unite a ajuns la o medie de 38 de ani. Care este aceeași medie în România? 29 de ani. Nu pentru că suntem plătiți mai bine ca americanii, ci pentru că raportul puterii de cumpărare este mai bun aici. Bonus: multe bănci au oferte excelente cu rate fixe în primii trei sau cinci ani, pentru a nu fi stresat de dobânda de referință și a bugeta mai ușor noua rată.
Citește ce am mai scris despre credite ipotecare aici
Investiții
Investimental este cel mai nou și mai digitalizat broker românesc. Îmi plac foarte mult evoluția lor și dedicarea cu care se străduiesc să aibă un impact asupra educației financiare. De-a lungul timpul am observat că toate proiectele pe care le lansează sunt croite în interesul investitorului, iar dacă te simți la început de drum, ai o ușoară anxietate față de termenul „Bursa de Valori” sau nu știi cum să faci primele investiții, atunci sunt instrumentul perfect. Procesul de a-ți deschide un cont este 100% digital, iar platforma este intuitivă și îți oferă acces atât la Bursa de Valori București, cât și la cea din SUA sau cele mai mari burse Europene (cu comisioane avantajoase pentru toate tranzacțiile!).
Ne place Investimental și pentru că are comisioane scăzute pentru tranzacționarea acțiunilor, poți începe să tranzacționezi cu o sumă mică, poți cumpăra fracțiuni de acțiuni și poți fi chiar remunerat cu comisioane de tranzacționare reduse dacă alegi sa urmezi cursurile InvestiMentor!
Vezi ce ne mai place de la Investimental și descoperă avantajele unui broker românesc
Deschide un cont în platforma Investimental mergând aici
Aplicația Bankata
We do our part! Aplicația Bankata îți reunește toate conturile bancare, calculează soldul total, preia plățile automat, iar ulterior îți returnează rapoarte organizate pe categorii de cheltuieli. Astfel, reușești să ai o relație mai bună cu banii tăi (și să nu faci calcule pe foaie!) 😀
Descarcă Aplicația Bankata de aici:
Bankata.ro nu oferă servicii de consultanță în ceea ce privește produsele financiare. Scopul nostru este să te ajutăm să compari și să găsești produsul potrivit pentru tine.
Bankata.ro este gratis pentru toți utilizatorii și ne străduim zilnic să îți oferim informații personalizate și de calitate. În cazul în care unul dintre produsele afișate pe site-ul nostru se potrivește nevoilor tale, noi primim un comision de la instituția financiară, fără nici un cost suplimentar pentru tine. Recomandările noastre sunt tot timpul obiective și independente de parteneriatele pe care le avem.

